Cauta

Apare o nouă taxă în România. Ministrul Transporturilor a făcut anunţul. Cum se va calcula noua rovinietă și cât va costa

catalin drula

Apare o nouă taxă în România. Ministrul Transporturilor a făcut anunţul. Cum se va calcula noua rovinietă și cât va costa

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunțat luni seara un nou sistem de taxare a traficului greu, care va fi introdus din 2023. Este vorba de eliminarea actualelor viniete și aplicarea unor taxe pe distanțele parcurse.

Astfel, spune Drulă, noul sistem de taxare va fi aplicat doar pentru autovehiculele care depășesc 7,5 tone, precum camioanele, TIR-uri și autocare. Ministrul susține că acest lucru este firesc în Europa, unde aproape toate țările au impus acest tip de taxare.

„E vorba de ceva destul de firesc în toată Europa: în ceea ce priveşte traficul greu, maşinile de peste 7,5 tone: camioane, tiruri, autocare şi aşa mai departe, în aproape toată Europa, dacă nu mă înşel în 23 din 27 de state membre, se taxează folosirea reţelelor de drumuri naţionale, de autostrăzi, nu pe timp, ca în România, unde cumpărăm o vignetă care e valabilă o zi, o săptămână, o lună, un an, ci pe distanţa parcursă. Chiar şi ţările de lângă noi – Bulgaria, Ungaria, Austria, folosesc deja acest sistem. E vorba ca şi noi să facem această trecere, pentru traficul greu”, a spus Cătălin Drulă.

Transportatorii să plătească pe distanţa parcursă

Ministrul a dat exemplul Austriei. „Pentru maşini mici se plăteşte vigneta austriacă în funcţie de timp, iar traficul greu plăteşte pe distanţă parcursă. Sunt diverse metode şi sisteme, unele implică un sistem montat la bordul camionului, altele sunt bazate pe camere care recunosc numărul de înmatriculare. Fiecare ţară foloseşte un sistem diferit”, a explicat Drulă.

Transportul rutier greu va fi taxat în funcţie de kilometri parcurşi, începând probabil de la finalul anului 2023, ca parte a condiţiilor de reformă pentru aprobarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat luni ministrul Transporturilor, la Digi 24.

În prezent, rovinieta pentru autoturisme costă între 15 lei pe săptămână şi 137 de lei pe an, iar la camioane de la 54 de lei pe zi la 6000 de lei pe an. Rovinieta a fost introdusă în 2002.

Ultimele stiri

  • Scandal la Mangalia: Repetă Mohammad Murad rețeta ilegală din 2020?
  • PSD continuă să aloce fonduri uriașe pentru a păstra ritmul investițiilor în infrastructură
  • Horoscop luna iunie 2024 – pentru toate zodiile. Noroc şi reuşite în multe activităţi. Planurile de călătorie ţin capul de afiş
  • Românii care îşi pot pierde „leafa” din cauza noilor prevederi din Legea Pensiilor 2024. Seniorii care riscă să rămână fără bani
  • Planul Oficial al lui Sebastian Burduja pentru București, dezvăluit românilor din Capitală
  • Zile libere legale pentru români în luna iunie 2024. Cei mai mulţi au 3, dar există şi norocoşi care primesc 4
  • Veşti proaste despre Kate Middleton după anunţul că se luptă cu cancerul!
  • Traian Băsescu, avertisment pentru Klaus Iohannis: „Liderii statelor NATO se feresc să fie șantajați”
  • Guvernul României, pus la colţ! Trebuie să plătească 42 de milioane de euro către băieţii deştepţi din energie
  • Mai este profitabil să investeşti într-un apartament, în 2024? Ce câştig îţi poate aduce o afacere în imobiliare
  • Exit mobile version