Cauta

Anunţ de ultimă oră de la ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, despre deschiderea şcolilor!

sorin-cimpeanu

Anunţ de ultimă oră de la ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, despre deschiderea şcolilor!

În mod normal, dacă nu ar fi existat pandemia, elevii ar fi trebuit să revină, fizic, în bănci, la data de 11 ianuarie.

În contextul pe care-l trăim acum, Ministerul Educaţiei abia se gândeşte când să organizeze şedinţa în care se va decide data reluăruii cursurilor.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a spus că s-au stabilit criteriile în funcție de care va fi luată decizia oficială privind redeschiderea școlilor sau continuarea învățământului exclusiv online.

Se urmăreşte evoluţia pandemiei

Am avut azi consultări cu experți în educație, cu sindicate, cu asociațiile de părinți, cu cei care coordonează campania de vaccinare, cu Ministerul Sănătății.

Am decis împreună următoarele: Ministerul Educatiei îşi doreşte deschiderea cât mai grabnică a şcolilor. La mijlocul lui ianuarie vom avea datele în urma vacanţei de iarna.

Un al doilea parametru este evoluţia campaniei de vaccinare şi am trimis azi în inspectoratele şcolare şi universităţi o solicitare privind disponibilitatea de vaccinare a personalului didactic, nedidactic şi auxiliar, am cerut o raportare numerică cu privire la disponibilitatea personalului din învăţamânt la vaccinare.

Data limita pentru raportarea numerică este 15 ianuarie. Un alt criteriu complementar este să vedem şi deciziile altor state aflate într-o situaţie similară cu a Romaniei.

Decizia privind redeschiderea scolilor sau continuara invatamantului online va fi luata cel mai probabil în ultima decadă a lunii ianuarie”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu la postul Antena 3.

Şcolile au fost închise în România încă din data de 9 noiembrie 2020. Cursurile s-au mutat în online.

Ultimele stiri

  • Uraganul Mucușor
  • Gala Profesorilor Excepționali 2025: Trei profesori din Rădăuți, Iași și Râmnicu Vâlcea, câștigătorii campaniei organizate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Dilema măgarului (statului) lui Buridan 
  • ANUNȚ DEMARARE PROIECT GURA SOLAR PLANT S.R.L
  • Insula Iubirii se scufundă definitiv: casting de TikTok și povești din Ibiza, nu de pe „insula tentației”
  • Comunicat de presă CAPTUREIT & CO S.R.L.
  • Comunicat de presă F&R Worldwide SRL
  • Caricatura Zilei
  • Regenerarea urbană în sectorul 4 reprezintă un proces continuu, în plină ascensiune
  • BREAKING NEWS: Iubitul Mihaelei Rădulescu, Felix Baumgartner, mort într-un accident de parapantă/VIDEO și FOTO de la fața locului
  • Exit mobile version