AcasăSOCIALANRE se spală pe mâini. Plângerile populației, îngropate la furnizorii de energie...

ANRE se spală pe mâini. Plângerile populației, îngropate la furnizorii de energie și gaze

ANRE s-a săturat de atâtea plângeri împotriva furnizorilor de energie și gaze

Plângerile consumatorilor casnici, dar și non-casnici, față de abuzurile furnizorilor de energie și gaze se vor face către ”abuzatori”, se arată într-un proiect de ordin al ANRE. Depunerea sesizării la ANRE va mai fi posibilă doar cu dovada răspunsului primit de la furnizori, fără să se instituie vreun termen în acest sens. Autoritatea a simțit nevoia să modifice reglementările, din cauza creșterii numărului de reclamații înregistrate la această instituție.

Criza facturilor uriașe la energie și gaze. ANRE a dat amenzi pentru neaplicarea schemei de sprijin/Ce societăți au fost sancționateLuând exemplul ANPC, care a tăiat total legătura și contactul cu victimele din rândul consumatorilor, ANRE s-a gândit să emită un proiect de ordin prin care să-i trimită pe reclamagii în curtea celor la adresa cărora sunt făcute plângerile. Numai după obținerea unui răspuns scris oficial, dacă va fi obținut, pentru că nu se instituie niciun termen, consumatorul abuzat poate depune o sesizare la ANRE.

”Prin prezentul proiect de ordin s-a avut în vedere modificarea unor prevederi din Procedura privind soluționarea reclamațiilor părților interesate în sectorul energiei, generate de creșterea numărului de reclamaţii înregistrat la ANRE de la data aprobării actului normativ, a propunerilor primite din partea auditorilor interni, a modificărilor de natură informatică intervenite în organizarea instituției, care au generat si schimbări în stocarea si arhivarea dosarelor reclamaţiilor, şi mai ales a situaţiilor din practică ca urmare a aplicării prevederilor actului normativ”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordin al ANRE.

Potrivit acestuia, petiţia, sesizarea sau reclamaţia adresată ANRE, care nu conţine anexat răspunsul formulat de participantul la piaţa de energie/titularul de licenţă/titularul de atestat/titularul de autorizaţie sau de dovada transmiterii solicitării către acesta, se redirecţionează către reclamat în vederea soluționării și emiterii unui răspuns către petent, cu informarea ANRE.

Clasări rapide

Reclamația adresată ANRE trebuie să cuprindă cel puţin elementele de identificare ale solicitantului, ale persoanei reclamate și descrierea speţei. În situaţia în care ANRE solicită completări sau clarificări a documentaţiei, se consideră data de începere a analizei atunci când solicitantul completează documentaţia. În situaţia în care reclamaţia nu cuprinde toate aceste elemente sau solicitantul nu transmite clarificările necesare analizei, aceasta nu va fi considerată completă şi nu va fi supusă analizei ANRE, fapt care conduce la clasarea acesteia prin emiterea unui răspuns în acest sens.

Totodată, sesizările și reclamaţiile în care se utilizează un limbaj neadecvat, trivial, injurios la adresa persoanelor reclamate sau a reprezentanţilor ANRE, și cele în care nu se specifică situaţia reclamată, nu necesită răspuns şi se clasează. Tot la coșul de gunoi vor ajunge și sesizările anonime sau cele în care nu sunt menţionate datele de identificare a solicitantului sau a locului de consum, precum și adresele care conţin corespondență între petiționar și reclamat şi prin care nu se adresează o solicitare ANRE.

Termen de prescripție

Potrivit reglementărilor în vigoare, plângerile ale căror fapte depăşesc 36 de luni de la data săvârşirii nu vor mai fi soluționate de ANRE. De asemenea, plângerile trimise spre soluţionare instanţelor judecătoreşti sau unor entităţi juridice pe cale extrajudiciară nu mai pot fi adresate spre soluţionare şi ANRE.

”Pe perioada soluţionării plângerilor de către ANRE, efectele acţiunilor titularilor de licenţe/autorizaţii/atestate în domeniul energiei împotriva reclamanţilor pot fi suspendate de către autoritate, cu excepţia celor care, prin neaplicarea lor, ar conduce la producerea unui prejudiciu iremediabil”, mai arată ANRE.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
823 afisari

8 COMENTARII

  1. Pai, sa nu o mai platim ANRE.
    E ca si cum judecatorul te trimite la partea aialalta sa iti rezolvi problema.
    Ar trebui mers in instanta , chemate firmele in mii de procese .

  2. Bună ideea a vut ANRE. Având în vedere că toate contoarele, indiferent că măsoară curentul, gazul sau apa vor fi „inteligente” să te ții atunci reclamații. Nenorocirea cu aceste contoare inteligente este că ele pot fi intervenite de la distanță de către furnizor și pot înregistra orice dorește furnizorul. De curând au apărut contoarele inteligente de apă, montate gratuit de către furnizor. Vecinul din casa care e în fața blocului a făcut greșeala să accepte instalarea unui astfel de contor, gratiut evident. În loc de 7-8 metri cubi cât era media de consum înainte de instalarea inteligentului, luna asta a primit factură de 17 metri cubi. A reclamat dar furnizorul a afirmat că atâta arată contorul, atât are de plată. Punct. Probabil că în aceste condiții soluția finală va fi renunțarea la utilități și revenirea la epoca de piatră. Problema care apare este însă găsirea unei surse de apă (fântână sau izvor) în oraș fără de care viața devine imposibilă. Rămâne totuși arteziana din parcul orașului. După cum se vede devenim tot mai civilizați.

    • Furtul in Ro a devenit lege. Daca ANRE nu se mai ocupa de reclamatii atunci sa le taie salariile nesimtite cu 50%. La fel si pt ANPC. Toata contorizarea cu asa numita citire radio este masluita. La unii cu mult la altii cu mai putin dar se face continuu.

    • La fel e si cu repartitoarele de caldura, cei care au fost pacaliti si si-au instalat repartitoare au constatat ca au de plata facturi mai mari decat inainte. Iar mai nou hotia a foat legalizata: repartitoarele au devenit obligatorii.

  3. Nelegal, neconstitutional si in contradictie cu reglementarile UE. Va urma un mic infringement! Cand s-a infiintat Autoritatea de regelementare s-au acordat niste salarii colosale tocmai pentru a se garanta transparennta, obiectivitatea si justa aplicare a legii. Se diminueaza cumva salariile ANRE daca se muta atributiile in alte parti? Nu mai este autoritate de reglementare?

  4. Mai era ceva de cedat la straini si care credeam ca au luat tot!!!Astia chiar pana nu vor lasa pustiu dupa ei nu se lasa pt ca nu are cine sa i bage unde le e locul,la haules si pe cei care dau si pe aia care nu se mai satura ca fac numai ilegalitati.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger