Cauta

AMENZI de peste 10 milioane de lei, în ultimele zile, în contextul măsurilor antiCovid

AMENZI de peste 10 milioane de lei, în ultimele zile, în contextul măsurilor antiCovid (foto: Facebook/Politia romana)

Continuă controalele menite să scoată la iveală felul în care românii respectă măsurile impuse de autorități, în lupta contra noului coronavirus.

Iar din câte au anunțat, sâmbătă, oficialii Ministerului de Interne, în perioada 06-14 noiembrie, angajații MAI – majoritatea polițiști și jandarmi, precum reprezentanți și ai altor trei instituții din cadrul Guvernului – Ministerul Sănătății, ai Muncii și ai Transporturilor au verificat, împreună cu autoritățile locale, nu mai puțin de 57.947 de operatori economici și 3.275 de operatori transport persoane, precum și ”99.341 locații ale obiectivelor de interes, precum restaurante și terase tip autoservire”, dar și 865.463 persoane.

Amenzi, dar și dosare penale

În urma acestor controale s-au aplicat 66.821 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.419.512 lei. Din câte se menționează în comunicatul MAI, cele mai multe amenzi, 63.081 la număr, s-au dat ”pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților conform Lg. 55/2020 art. 5 (2)/Anexa nr. 2 la HG 782/2020, în valoare de 8.876.347 lei”. De asemenea, s-au aplicat și 4.312 amenzi – în valoare de 1.541.740 lei- pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, conform Lg. 55/2020 art. 5 (3)/Anexa nr. 3 la HG 782/2020.

Nu în ultimul rând, s-a aflat că s-au dispus 68 de amenzi pentru fapte de natură economică în context COVID-19, cuantumul acestora fiind de 165.975 lei. Alte 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.500 lei, au fost aplicate pentru alte contravenții constatate în contextul generat de COVID-19.

Totodată, au fost întocmite 50 de dosare penale, în care sunt cercetate 54 de persoane. Dintre aceste dosare, 45 vizează zădărnicirea combaterii bolilor, mai precizează reprezentanții MAI.

COVID în România. Câte cazuri noi au fost raportate sâmbătă

Din datele raportate sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore în România au fost înregistrate 9.460 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Iar până la data de 14 noiembrie la nivel național au fost confirmate 353.185 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 239.051 de pacienți au fost declarați vindecați. Din câte anunță aceeași sursă, din totalul de 12.919 persoane internate cu COVID-19 în unitățile sanitare de profil, 1.172 se află la Terapie Intensivă – ATI.

”În intervalul 13.11.2020 (10:00) – 14.11.2020 (10:00) au fost raportate 129 de decese (73 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, București, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Teleorman, Vâlcea și Vaslui”, conform aceleiași surse.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Inundaţii puternice în Bulgaria. Râuri s-au revărsat în provincia Blagoevgrad
  • Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați
  • A crescut într-un orfelinat și a ajuns să scrie legile pentru copiii abandonați. Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • ANAF începe executarea silită în cazul lui Marian Vanghelie. Ce sumă vrea să recupereze Fiscul de la fostul primar
  • Gaura de 10 milioane de euro de la Piața Gorjului: cum a ajuns administrația Ciprian Ciucu să mențină un contract neplătit de opt ani
  • BREAKING NEWS. Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării/Cine preia interimatul la șefia MApN (Update)
  • Cum va fi vremea de Crăciun. Ce vești vin de la ANM: prognoza meteo până pe 29 decembrie
  • Bilanţul deceselor în urma incendiului devastator din Hong Kong se ridică la 94. „Este un dezastru” – VIDEO
  • Tânăra din Garda Naţională împuşcată în apropiere de Casa Albă a murit/Vestea dramatică, anunțată de președintele Trump – VIDEO
  • Anunț de presă Lansarea proiectului INFORMĂM, DEZVOLTĂM – APTITUDINI ȘI MENTORAT PENTRU VIITOR – ID -AMV
  • Exit mobile version