AcasăSOCIALAlertă meteo. Mare parte din țară, sub avertizare COD GALBEN de vreme...

Alertă meteo. Mare parte din țară, sub avertizare COD GALBEN de vreme rea

Vremea continuă să fie schimbătoare, astfel că e bine să aveți în vedere faptul că se anunță și pe parcursul zilei de joi episoade cu ploi și descărcări electrice.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un COD GALBEN, valabil începând de la ora 10:30 și până la 23:00. Bucureștiul nu se află sub incidența acestei o avertizări.

Zonele aflate sub COD GALBEN (foto: ANM)

În intervalul vizat, sunt anunțate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în vestul, nordul și centrul României și, local, în sudul și estul țării. Ceea ce înseamnă că în județele aflate sub ”umbrela” acestei avertizări sunt așteptate averse torențiale, însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină. Specialiștii ANM spun că ”îndeosebi în intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 30…50 l/mp”.

Informare meteo de ploi

Mai mult, ANM a făcut publică, tot în cursul zilei de joi, o informare meteo, valabilă pentru perioada 24 iulie, ora 12:00 – 25 iulie, ora 10:00, din care aflăm că în intervalul respectiv vor fi perioade caracterizare de instabilitate atmosferică, la deal și la munte, dar și în centrul României, ”apoi și în vest și sud-vest”.

Concret, în peisaj vor apărea ploi în aversă, ce vor avea și caracter torențial, precum și descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. ”Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 30…35 l/mp”, spun meteorologii.

Prognoză specială pentru București

Totodată, meteorologii au emis și o prognoză specială pentru Capitală, pentru intervalul 23 iulie ora 10.30 -25 iulie ora 10.00. Astfel, aflăm că vremea va fi în general frumoasă și călduroasă. „Cerul va fi variabil, cu unele înnorări cel mai probabil joi (23 iulie) în prima parte a zilei și din nou seara, precum și în după-amiaza zilei de sâmbătă (24 iulie) și la începutul nopții de vineri spre sâmbătă (24/25 iulie), când vor fi condiții pentru ploi de scurtă durată și descărcări electrice”, conform ANM.

Maximele anunțate pentru acest interval vor urca până în jurul a 31-33 de grade.

101 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger