AcasăSOCIALAlertă la metrou: fum la stația Unirii! Circulație îngreunată pe Magistralele 1...

Alertă la metrou: fum la stația Unirii! Circulație îngreunată pe Magistralele 1 și 3 – VIDEO

Fum la metrou, la stația Unirii! Circulație îngreunată pe Magistralele 1 și 3 - VIDEO

Un incident a pus în alertă deopotrivă angajații companiei care asigură desfășurarea transportului în comun în subteran, cât și călătorii, dar și oamenii legii.

Totul s-a întâmplat sâmbătă dimineață, la Stația Piața Unirii 1, după ce, conform Antena 3, o garnitură de tren a fost cuprinsă de fum.

Din câte se poate vedea din imagini, mai mulți polițiști, dar și jandarmi au intervenit și au îndrumat oamenii aflați în tren, dar și pasagerii care așteptau la nivelul persoanelor.

Anunțul Metrorex

Oficialii Metrorex au confirmat că a apărut o problemă și au prezentat scuze pentru disconfortul creat călătorilor. „Metrorex informează că astăzi (sâmbătă-n.n), 14.11.2020, circulația se desfășoară cu dificultate pe Magistralele 1 și 3 de metrou în urma defecțiunii unui tren de tip IVA la stația Piața Unirii 1. Circulația nu este întreruptă fiind reorganizată pe secțiuni, pe firul 1 de mers. Călătorii sunt informați despre reorganizarea circulației prin instalațiile de sonorizare de la nivelul peroanelor și stațiilor”, se arată în comunicatul remis de Metrorex.

Probleme și zilele trecute

Și miercuri dimineață a fost semnalată o problemă la metrou. Mai exact pe 11 noiembrie, când în intervalul 09:37 – 09:51, pe Magistrala 1 de metrou, ”circulația trenurilor s-a desfășurat cu dificultate în urma unei defecțiuni tehnice apărute la un tren pe firul 1 de mers”. Traficul de călători nu a fost întrerupt, circulația fiind reorganizată pe relația stațiilor Mihai Bravu – Nicolae Grigorescu, au mai transmis, la acea dată, reprezentanții Metrorex.