Autorităţile au atras atenţia că unele documente medicale, precum bilete de trimitere sau recomandări, a căror valabilitate a fost prelungită în perioada stării de alertă, nu vor mai putea fi folosite după 31 martie, fiind necesară o nouă evaluare a medicului specialist.
CNAS precizează că nu vor fi afectate de această reglementare documentele care se află în perioada de valabilitate.
Ce documente medicale vor expira după 31 martie?
Este vorba despre biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice, recomandările medicale pentru îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri paliative la domiciliu, recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate, dar şi deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive
CNAS reaminteşte că biletul de trimitere pentru specialităţi clinice are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii.
Trimiterea pentru bolile cronice, valabilă 90 de zile
De asemenea, pentru toate bolile cronice, valabilitatea biletului de trimitere pentru investigaţii paraclinice este de până la 90 de zile.
„Recomandarea medicală pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive îşi pierde valabilitatea dacă nu este depusă la casa de asigurări de sănătate în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii”, precizează CNAS.