AcasăSOCIALAgricultura României, pusă pe butuci chiar de UE

Agricultura României, pusă pe butuci chiar de UE

Fermierii români, condamnați la dispariție de noile reguli impuse de Uniunea Europeană

Reducerea consumului de pesticide în agricultură la procent, și nu la cantitatea folosită, impusă de Uniunea Europeană, va distruge efectiv agricultura românească, avertizează Alianța pentru Agricutură și Cooperare, care cuprinde cele mai importante organizații ale fermierilor români. Deși România poluează cel mai puțin, noile norme vor face imposibilă productivitatea culturilor.  

Fermierii din țara noastră atrag atenția, într-o scrisoare deschisă adresată europarlamentarilor, dar și tuturor partidelor politicie, că este total inechitabil ca România să își reducă consumul de pesticide de 700 gr/ha cu 50%, când media UE este 2,4 kg, și să fie competitivă cu un alt stat membru, care are un consum mediu de 7 kg/ha și reduce consumul tot cu 50%.

”Fermierul din alt stat membru va reuși sa aibă o producție decentă cu 3,5 kg/ha, dar nu putem accepta și spune același lucru de un fermier din România, cu 350 gr/ha. Același lucru este valabil și la fertilizanți. De aceea raportul și strategia UE lovesc mult mai mult România, deși nu poluează atât de mult precum alte state. Pentru echitate este primordial ca reducerea să fie aplicată doar acelor state care sunt peste media UE la data aprobării strategiei”, se arată în scrisoarea deschisă a fermierilor români. Aceștia consideră că strategia „FARM TO FORK” (F2F) dăunează sectorului agricol românesc, pentru că nu ține cont de realitățile naționale comparativ cu țintele propuse politicianist la nivel european.

Potrivit Alianței pentru Agricultură și Cooperare, strategia F2F    nu are studii de impact realizate la nivelul fiecărui stat membru cu specificitățile fiecărui stat, cu nivelul de capitalizare al fermierilor, de productivitate, de consum de inputuri agricole, gradul de fărămițare a suprafețelor exploatate, gradul mic de asociere și cota de piață redusă a produselor autohtone. Totodată, strategia europeană nu a beneficiat de consultări reale, ci doar de disimulare și impunere a unor puncte de vedere transmise de la Bruxelles din partea unor persoane care nu cunosc realitățile și evoluțiile activității fermierilor, în mod practic.

Strategie nerealistă

Prin această strategie se pune pe spatele și în sarcina fermierilor români și europeni cea mai mare responsabilitate pentru atingerea țintelor urmărite arbitrar, nerealist pentru 2030 sau 2050, se mai precizează în scrisoarea deschisă a Alianței pentru Agricultură și Cooperare.

”Este total incorect să pui în sarcina fermierilor cea mai mare responsabilitate, restricții, constrângeri, care impun efectuarea unor costuri și investiții care nu pot fi cuantificate, nu au fost analizate și prezentate în mod transparent. Tot acest context ne îndreptățește să vă cerem să fiți de partea fermierilor români și a tuturor românilor, iar orice decizie trebuie bazată pe studii de impact economic, de mediu și social, pentru a avea o oarecare imagine a tuturor efectelor pe termen mediu și lung”, susțin fermierii.  Potrivit acestora, prin interzicerea unui tratament la semințe cu insectofungicide, fără a avea alternative, impactul negativ asupra mediul este mult mai mare, tradus prin faptul că se înlocuiește un tratament la semințe încorporate în sol, cu efectuarea a încă 2-3 tratamente în vegetație în perioada de coincidență a zborului tuturor polenizatorilor, plus sarcina birocratică de a face anunțuri de fiecare dată când se efectuează tratamente.

Producția, redusă la mai puțin de jumătate

Fermierii români mai atrag atenția că posibilele substanțe alternative nu au nici măcar jumătate din eficacitate în combaterea dăunătorilor, iar costurile sunt de câteva ori mai ridicate, eficiența fiind aproape inexistentă. Totodată, agricultorii amintesc și faptul că, potrivit unor studii recente, fără îngrășămintele chimice pe bază de azot, doar jumătate din populația globului va mai avea acces la hrană.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.305 afisari

2 COMENTARII

  1. Astia de la ue nu mai sunt cu toate tiglelle pe casa si se lupta cu morile de vant in timp ce scufunda si aduce europa la rang de nimic.destepti poĺonezii ca nu i mai vor ca astia au ajuns ceva fara cap si fara coada!!!

  2. Cand iesim mai repede o data din nenorocirea asta numita UIE ??? Deja e SABOTAJ SI SINUCIDERE economica ! Avem tot ce ne trebuie pentru a trai , insa milardele odiosului PNRR sunt momeala FATALA pentru viermii intestinali PNLUSRUDMRPSD ! …

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger