AcasăSOCIALCAZUL ONEȘTI. Criminalul, sub pază la spital! Ultimele detalii, când va fi...

CAZUL ONEȘTI. Criminalul, sub pază la spital! Ultimele detalii, când va fi audiat

Agresorul de la Onești, păzit în spital. Când ar putea fi audiat

Anchetatorii ar putea afla abia în cursul zilelor următoare primele răspunsuri de la bărbatul 68 de ani acuzat că a ucis doi oameni nevinovați, într-un apartament din Onești, unde veniseră să lucreze.

Deocamdată, individul este internat, intubat, la spitalul din Onești, unde a fost operat după ce a fost împușcat în timpul intervenției în forță a oamenilor legii, în apartamentul în care agresorul a ținut captivi, iar apoi a înjunghiat doi electricieni.

În cursul acestei zile, medicii anesteziști urmează să stabilească când va fi detubat, din câte a precizat managerul spitalului în care se află agresorul. În tot acest timp, bărbatul este păzit de polițiști. ”Oricum, starea pacientului este bună. (…) Este sub pază, sunt patru persoane care-l păzesc, două persoane care sunt în interiorul Terapiei Intensive și două care stau pe holul din proximitate”, a precizat managerul Gelu Nicolcea, într-o intervenție la telefonică la Digi24.

Întrebat dacă starea pacientului permite audierea sa la acest moment, Nicolcea a precizat: ”Probabil ca într-o zi, două va putea fi audiat”.

Nu se știe încă dacă individul va fi mutat într-un spital penitenciar. ”Există și varianta în care, dacă starea lui permite, să fie dus la un spital penitenciar. Dar în acest moment nu vă pot da mai multe amănunte”, a mai anunțat Nicolcea.

Ce anunțase și Parchetul

De altfel, în cursul zilei precedente, din direcția Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău se transmisese, cu referire la tragedia de la Onești, că ”s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la fapta comisă şi au fost luate măsurile urgente pentru administrarea probelor privind activitatea infracţională constatată, respectiv a fost efectuată cercetarea la faţa locului, au fost identificaţi şi audiaţi martorii ce au asistat la desfăşurarea evenimentelor, au fost fixate şi ridicate mijloacele materiale de probă de la locul faptei, în acest moment ancheta fiind în desfăşurare”.

”Menţionăm că audierea persoanei cercetate de comiterea faptei va fi realizată de îndată ce starea de sănătate a acesteia va permite”, au mai precizat oficialii Parchetului amintit.