Cauta

Adrian Volintiru: ”Măsurile lui Virgil Popescu au majorat prețul gazelor”

Virgil Popescu a premeditat majorarea prețului la gaze

Fostul director general al Romgaz, Adrian Volintiru, arată că singurul vinovat de creșterea excesivă a prețurilor la gaze este ministrul Energiei, Virgil Popescu. Marea greșeală a acestuia a fost raportarea prețului de referință a gazelor la Bursa de la Viena. În plus, ministrul a stopat investițiile în exploatare, care au condus la scăderea cu 30% a producției în ultimii 3 ani. De cealaltă parte, Virgil Popescu dă vina pe ruși.

Cu o seninătate stupefiantă, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a aruncat vina pentru majorarea prețului la gaze în curtea companiei Gazprom, pe care o acuză că ar fi manipulat piața. Totodată, acesta a arătat că dependența de gazul rusesc ține prețurile sus, în condițiile în care România, în 2019, cel puțin, importa doar 6% din necesarul de pe piața internă.

”Este cu adevărat ceva ce nu s-a mai văzut, dar creşterea prețului cu 85% a gazului a început, practic, accelerat din ultima parte a anului trecut, practic de prin septembrie, brusc, gazul rusesc a început să crească, trăgând toată piaţa în sus”, a precizat Virgil Popescu. Pe de altă parte, fostul director general al Romgaz, Adrian Volintiru, ne spune că scăderea producției de gaze din România a dus la o creștere a prețului.

”În 2019, Romgaz producea în jur de 16 milioane de m.c. gaze pe zi, ceea ce însemna 47% din necesarul intern, iar OMV producea încă 47%, astfel că mai rămâneau doar 6% de acoperit din import. De aceea am luptat eu pentru investiții, ca să creștem această producție undeva, la 18 milioane de m.c. pe zi. Acum, nu se mai fac investiții, au mai avut ghinion că s-au inundat niște sonde și nu au pus nimic în loc. Eu zic că astăzi, mai puțin de 13 milioane de m.c. pe zi mai produce Romgaz, în condițiile în care sunt surse de gaze”, ne-a declarat Adrian Volintiru, fostul director general al Romgaz.

Viena stabilește prețul gazului românesc

Introducerea Gas Release Program, cu care s-a lăudat ministrul Virgil Popescu, a însemnat, de fapt, că prețul de referință al Bursei de la București se raportează într-un procent de 85% la Bursa din Austria, ne spune Adrian Volintiru. ”Și atunci logica merge și spune că, dacă prețul din Austria e mare, și la noi e mare. Acum, că a venit Gazprom și a denaturat piața, asta este altă poveste, dar dacă tu te raportezi la Bursa de la Viena înseamnă că ții cu prețurile de acolo. Dacă se tranzacționau gazele pe Bursa de la București ne făceam noi prețurile și, dacă produceam 90%, atunci aveam reglajele noastre interne. Dacă a aliniat acolo, e logic, prețurile se duc după Bursa de la Viena. Ca să scadă prețul la gaze, ar fi bine, măcar pentru o perioadă, să ne rupem de Bursa de la Viena și, în același timp, să luăm toate măsurile pentru creșterea producției”, ne-a mai precizat fostul director general al Romgaz, Adrian Volintiru.

Se blochează exploatările

Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa, arată că România importă acum cam 18% din necesarul intern de gaze. ”OMV are contract de cesionare a unor perimetre, dar nu exploatează. Nu plătește nimic statului român, dar nici nu returnează concesionarea. Practic, OMV blochează exploatarea, preferând să crească prețul, pentru că este mai avantajos pentru companie să nu facă exploatarea și să aibă prețurile mai ridicate, dar ridicate artificial. Iar toate acestea se întâmplau înainte de războiul din Ucraina și chestiunea cu rușii. Acum ei tot pedalează pe ce nemaipomenit va fi că vom exploata gaze din Marea Neagră. Dar, dacă mi le vinde tot la prețul Bursei de la Viena, degeaba îl exploatează. Nu este în regulă în Legea offshore să se permită scoaterea gazului fără să treacă printr-o instituție publică românească. Dacă vor să-l vândă, trebuie să-l vândă la Bursa de Mărfuri din România, nu în altă parte”, ne-a spus președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version