Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, semnalează faptul că apar tot mai multe cazuri de medici cărora nu le pasă de pacienți și că, sub pretextul Covid, tratează cu superficialitate bolnavii. Acesta mai atrage atenția că există doctori care prescriu tratamente Covid și care au contraindicații pentru bolnavii cronici.

Cazurile bolnavilor ajunși în spitale care nu au fost tratați pentru că erau suspecți de Covid s-au înmulțit alarmant. Ultimul de acest gen, semnalat la Buzău, este al unei femei căruia medicii nu i-au administrat niciun tratament, în condițiile în care familia le-a comunicat despre boala cronică de care suferea pacienta. Pentru că a avut febră, medicii au întârziat ore bune intervenția, până când starea bolnavei s-a agravat. Ulterior au internat-o la ATI, unde a și decedat la scurt timp. Familia a refuzat să semneze că decedata era suspectă de Covid și a așteptat rezultatul testului. Test care s-a dovedit negativ.
”Acum vă întreb eu pe voi, cei care mi-ați lăsat sora să moară: Cum mai puteti dormi linistiți știind ca ați lăsat-o singură să agonizeze? Nu i-ați aprins o lumânare, nu ați facut nimic să-i prelungiți cumva zilele. Jurământul l-ați uitat? Pentru cei 500 de euro în plus ce va intră în buzunar lună de lună ați uitat să mai fiți oameni? Opriți această mizerie. Lăsați-ne să ne tratăm bolnavi in spitale. Nu ne mai condamnați la moarte! Lăsați oamenii să-și îngroape morții creștinește. Iar voi, voi toți cei care ați distrus o lume, de atât să aveți parte: de ceea ce am eu acum în suflet!”, scria sora decedatei.
Suspiciunea de Covid este criminală
Sunt foarte multe cazuri de suspiciune de Covid în care nu se mai fac niciun alt fel de investigații medicale și tratamente, atrage atenția Vasile Barbu, Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP).
”La ora actuală este o mare debandadă în comportamentul medicilor. Eu nu știu ce le-a făcut acest Covid unora dintre medici. Eu cred că mai degrabă le-au făcut rău salariile și sporurile, pentru că nu se mai ocupă de pacienți. Acești medici au salarii atât de mari, încât nu-i mai interesează pacientul. Și sunt pacienți tratați atât de superficial, invocându-se Covidul. Sunt simptomatologii care, de fapt, ascund alte afecțiuni, dar ele sunt suspicionate ca fiind Covid. De multe ori rezultatele testelor vin peste 24-48 de oare, timp în care starea pacientului se complică atât de mult, încât în perioada următoare nu mai pot fi salvați. Se constată că sunt negativi, dar, din păcate, din cauza întârzierii tratamentului, bolnavii mor. Suspiciunea asta de Covid și lipsa altor investigații și tratamente sunt criminale”, ne-a declarat Vasile Barbu, președintele ANPP
Salarii de peste 30.000 de lei
Unii medici iau foarte mulți bani, iar munca grea o fac asistentele, susține președintele ANPP. ”Medicii știu că pacienții au comorbidități și nu ar trebui să trateze întâi Covid și după aceea restul, trebuie să trateze în același timp. Multe cadre medicale au rămas însă pe Decretul din starea de urgență, care spunea că trebuie tratați cei a căror viață este pusă în pericol în următoarele 24 de ore. Dacă nu intervin la timp, complicațiile și riscurile sunt foarte mari. Poate pacientul nu moare acum, dar poate să moară peste trei zile sau peste trei luni pentru că medicul nu a intervenit atunci când trebuia. Și nu este normal ce se întâmplă. Mai ales că acești medici iau foarte mulți bani, cel mai mare venit al unui medic în această perioadă ajungând la 33.800 de lei. Medicii intră foarte puțin sau deloc la bolnavii Covid, doar asistentele iau contact cu bolnavii, care sunt și cele mai expuse. Se plâng pacienții că medicii nu vin la ei, și la Spitalul Matei Balș și la Victor Babeș, se întâmplă același lucru și la Iași. De multe ori, medicii nu țin cont de comorbidități și administrează tratamentele Covid care sunt contraindicate pentru bolile de care suferă oamenii și atunci să nu ne mai mirăm că pacienții mor pe capete. Mai mult, sunt luați pacienții de acasă, fără acte medicale, nu li se face o anamneză și sunt băgați la izolare până când apar tot felul de simptome. Abia atunci sunt luați și duși la Terapie Intensivă. Totodată, li se dă o mâncare foarte proastă, nu au apă suficientă și nu au nici ventilație, sufocându-se în căldurile de acolo”, ne-a mai precizat Vasile Barbu, președintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.