Slăbirea sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională, prin decredibilizare, prin salarii de mizerie, deficit de personal și absența dotărilor nu este decât un joc al intereselor externe în România, acuză conducerea Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC). Majorarea salariilor din administrațiile locale, în condițiile în care militarilor și polițiștilor li s-a spus că nu sunt bani, a fost cea mai bună dovadă că se urmărește slăbirea capacității de apărare și ordine publică în țara noastră.
Peste tot în lume, personalul din Armată, Poliție și Servicii este cel mai bine plătit, tocmai pentru a asigura incoruptibilitatea și dedicația în aceste domenii. În România, însă, în ultimii ani, salariile polițiștilor și ale soldaților au ajuns cele mai neatractive, astfel că tot mai puțini se îndreaptă spre aceste domenii, iar cei care mai activează încă abia așteaptă să iasă din sistem.
Reprezentanții SNPPC ne spun că Ungaria a mărit, acum o lună de zile, salariile tuturor polițiștilor cu 25%, pentru că Ungaria a înțeles ceea ce România nu a înțeles. Și anume că, dacă la baza societății nu creezi o siguranță și nu creezi un sistem de ordine publică la un nivel ridicat, nu poți dezvolta nimic în țara respectivă.
”Riscul de a deveni coruptibil este proporțional cu slaba salarizare. Cine are interes în slăbirea sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională în România? De ce se duce o politică fiscală în total dezinteres față de această familie ocupațională, care privește apărarea țării, ordinea publică și serviciile? Pentru că nu văd decât un interes extern în a slăbi siguranța, apărarea și serviciile secrete ale unei țări. Iar în țară, doar trădătorii pot avea un astfel de interes. Mai mult, este dinamitat și acel sentiment de apartenență la o națiune și dispare dorința de a-ți mai apăra țara și poporul”, ne-a declarat Vasile Zelca, președintele SNPPC. Profesia de polițist a devenit atât de neatractivă, încât nici cei din sursă externă nu se mai înghesuie să ocupe posturile scoase la concurs. Iar în MApN, cu greu se reușește să se acopere informația că o treime din personal a plecat din sistem și nimeni nu se mai îndreaptă către acest sector.
Bugetar sărac, bugetar bogat
Modul scandalos în care s-a aplicat Legea salarizării din 2017 a determinat apariția unei adevărate polarizări în rândul bugetarilor. Astfel, au apărut bugetarii bogați din Parlament și din rândul demnitarilor și ai administrației publice centrale și locale, urmate îndeaproape de cei din sistemul sanitar, deși acolo doar o parte dintre ei. La polul opus, al bugetarilor săraci, se află, în fruntea clasamentului, polițiștii și militarii, urmați de cadrele didactice.
”Este pentru prima dată când se sparge grila de salarizare. Deja unii sunt la maximum în grilă, și acum vedem că, în cazul militarilor și polițiștilor, care sunt la jumătatea grilei, nu s-au găsi bani decât pentru un sfert, adică 200 de lei, iar pentru alți bugetari, care sunt cu grila completă, se fac majorări de sute de lei și chiar mii de lei. Este anormal, în condițiile în care nouă ni s-a spus că nu sunt bani. Se creează, astfel, discrepanțe și mai mari între bugetari, creându-se o polarizare între diverse categorii. Din nou se sparge grila, cum s-a spart și în 2018, când parlamentarii și demnitarii au intrat din prima, în integralitate, în grila de salarizare, urmând apoi, imediat, administrația publică locală. De aceea avem și discrepanțe foarte mari între salariul unui polițist local și salariul unui polițist din MAI”, ne-a precizat Mihai Zlat, vicepreședintele SNPPC.
Nu mai are cine să protesteze
Sindicaliștii susțin că în MAI nu prea mai are cine să protesteze. Polițiștii cu experiență abia așteaptă să vină secunda în care pot ieși la pensie, ca să plece din acest sistem putred, iar cei nou-veniți în sistem sunt, marea majoritate, din sursă externă, care nu au mari pretenții, dar, mai ales, fini, nași, cumetri, soț-soție, nepoți și sinecuri, care în niciun caz nu vor protesta. ”Noi încercăm să blocăm sistemul și încercăm să convingem cât mai mulți colegi să se alăture acestui demers. Din păcate, nu sunt foarte mulți polițiști dornici să pună în aplicare aceste măsuri. Încă nu am ajuns la acea masă critică de angajați care să ducă la blocarea sistemului, în mod legal. Aceștia se tem că vor fi dați afară sau persecutați de șefi dacă vor participa la proteste”, a mai afirmat vicepreședintele SNPPC, Mihai Zlat.