AcasăSOCIALAcuzație gravă în cazul Caracal - a văzut ESENȚIALUL, dar nu a...

Acuzație gravă în cazul Caracal – a văzut ESENȚIALUL, dar nu a scos o vorbă: „Am zis că de ce să mă bag?”

Cazul dispariției Alexandrei și Luizei, cele două fete despre care familiile lor nu mai știu nimic de aproape un an de zile, continuă să fie în atenția opiniei publice.

De această dată, s-a aflat un episod cutremurător, nu doar pentru părinții fetei dispărute din vara anului trecut. După ce s-a aflat că a urcat în mașina condusă de către Gheorghe Dincă, iar apoi a reușit să sune la poliție, din casa în care a anunțat că ajunsese, după ce a fost răpită, mai nou s-a descoperit un amănunt care ar fi putut schimba multe. Dacă s-ar fi aflat de el la timp.

Conform Libertatea, în ziua de 24 iulie 2019, când Alexandra a ajuns în mașina lui Dincă, la ocazie, un taximetrist a văzut momentul, ba chiar i-ar fi recunoscut pe cei doi. Dacă în prima fază nu părea a fi fost o informație prețioasă, lucrurile ar fi fost de așteptat să se schimbe a doua zi dimineață, când, potrivit aceleiași surse, părinții fetei, îngrijorați deja că nu mai știau nimic de ea, au urcat – culmea – în mașina aceluiași taximetrist, pentru a merge la poliția din Caracal, în încercarea de a o găsi. Doar că omul ar fi tăcut mâlc, alegând să nu le spună oamenilor ce văzuse.

Explicațiile din spatele tăcerii

„Declarațiile lui apar abia mai târziu la dosar, după ce crima a ieșit la iveală și a răscolit comunitatea. Oamenii care l-au audiat l-au întrebat pe taximetrist: ”De ce nu le-ați spus părinților că le-ați văzut fata?”. ”Am zis că de ce să mă bag? Nu e treaba mea”!”, titrează sursa citată.

Pe lângă faptul că declarațiile acestui bărbat sunt la dosar, anchetatorii au luat la puricat și o serie de imagini surprinse la data de 24 iulie, identificând mașina acestuia în spatele celei conduse de către Gheorghe Dincă, după momentul în care fata în vârstă de 15 ani urcase la bord.

De luni întregi, familiile Alexandrei și Luizei trăiesc un coșmar. Oamenii așteaptă și acum răspunsuri despre ce anume s-a întâmplat cu fetele, mai ales că principalul suspect în acest caz, trimis în judecată în dosarul Caracal, și-a schimbat în numeroase rânduri declarațiile.

459 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger