Un accident rutier în care, din primele informații, au fost implicate două autoturisme, a avut loc miercuri dimineață, pe DN1 în județul Alba.
După ce au fost alertați despre producerea nefericitului eveniment rutier, salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba s-au îndreptat urgent către locul unde s-a produs coliziunea, pentru a acorda ajutor victimelor.
Astfel, s-a aflat că trei oameni au avut de suferit de pe urma acestui accident ce a avut loc în localitatea Sântimbru, din primele informații reieșind că au fost grav răniți. Conform ISU, două dintre persoanele rănite au rămas încarcerate.
A intervenit descarcerarea
„În urma accidentului, o victimă a fost propulsată în afara autoturismului, fiind în stop cardio-respirator, în aceste momente fiindu-i aplicate manevre de resuscitare”, din câte a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Radu Botezan, citat de Agerpres. De asemenea, s-a intervenit pentru descarcerarea celor două persoane rămase blocate între fiarele contorsionate.
„Celelalte două victime erau încarcerate, conştiente, cu multiple traumatisme. Una dintre acestea a fost deja descarcerată. Forţele de intervenţie acţionează pentru descarcerarea celei de-a treia victime”, a mai menționat reprezentantul ISU Alba.
Nu se cunosc încă exact condițiile în care s-a produs accidentul, dar se așteaptă ca acestea să fie stabilite în cadrul unor cercetări pe care le vor derula oamenii legii.
Accident pe DN1 Ploiești-Brașov
Din păcate, nu este singurul incident rutier produs în ultimele zile pe șoselele țării. În dimineața zilei de 25 octombrie a avut loc un accident rutier, de această dată pe DN1 Ploiești-Brașov, în apropierea localității prahovene Movila Vulpii.
Conform datelor făcute publice de Centrul Infotrafic, a fost vorba despre o coliziune față-spate între trei autoutilitare,în urma căreia o persoană a fost rănită.