AcasăSOCIALAccident înfiorător pe DN6: patru oameni și-au pierdut viața - IMAGINI ȘOCANTE

Accident înfiorător pe DN6: patru oameni și-au pierdut viața – IMAGINI ȘOCANTE

Accident înfiorător pe DN6: patru oameni și-au pierdut viața - IMAGINI ȘOCANTEAccident înfiorător pe DN6: patru oameni și-au pierdut viața - IMAGINI ȘOCANTE (sursa foto: radioresita.ro)

Viețile a patru persoane au fost curmate în urma unui cumplit accident rutier, ce a avut loc în seara zilei de luni, 29 noiembrie, în județul Caraș-Severin.

Din primele informații venite de la Centrul Infotrafic al Poliției Române, tragedia rutieră s-a produs pe DN 6, în afara localității Cornea, județul Caraș-Severin. S-a aflat că două TIR-uri și un autoturism au fost implicate.

Impactul a fost unul deosebit de puternic, din câte se poate vedea din imaginile surprinse la fața locului. În primă fază s-a anunțat că trei persoane din autoturism și-au pierdut viața. Ulterior, s-a aflat că un băiat de 14 ani, pasager într-unul dintre TIR-uri, a pierit. Astfel că bilanțul dramei rutiere a ajuns la patru decese.

Ce au anunțat polițiștii

La fața locului au intervenit nu doar salvatorii, ci și polițiștii, care au făcut cercetări în vederea stabilirii condițiilor în care s-a produs accidentul.

„În timp ce un bărbat de 60 de ani conducea un autocamion pe DN 6, din direcţia Caransebeş spre Orşova, în afara localităţii Cornea, la km 402+100 metri, drum în aliniament, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din contrasens de un tânăr de 19 ani, autoturismul fiind ulterior strivit între autocamion şi un TIR înmatriculat în Bulgaria, condus din direcţia Orşova spre Caransebeş, de un bărbat de 50 de ani.

Din accident a rezultat decesul a patru persoane, trei din autoturism şi un pasager din autocamion şi rănirea conducătorului autocamionului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, s-a transmis, luni seară, din direcția IPJ Caraş-Severin, conform antena3.ro.

Atenție, vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional!