Cauta

Accident înfiorător pe DN 2, în Suceava. Trei morți, după ce o mașină a luat foc în urma impactului cu o cisternă

sursa foto: Facebook/Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Un accident cu urmări cumplite a avut loc joi, în a doua zi de Crăciun, pe DN2, în județul Suceava. Din primele informații, o mașină a luat foc în urma impactului cu o cisternă. La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, dar și de poliție. Din păcate, tragedia rutieră a curmat trei vieți.

Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, conform agerpres.ro.

Bilanț cumplit al accidentului de pe DN 2

Potrivit acestora, printre victimele accidentului de pe raza localităţii Forăşti se află şi un copil.

Până în momentul de faţă, din autoturism au fost identificate trei victime, respectiv, un bărbat, o femeie şi un copil, toţi trei cu leziuni incompatibile cu viaţa”, au transmis oficialii ISU.

Accidentul rutier grav s-a produs, joi, pe DN 2, pe raza localităţii Forăşti din judeţul Suceava, conform sursei citate. În accident au fost implicate o cisternă care transporta lapte şi un autoturism, acesta din urmă luând foc.

Șoferul cisternei și soția acestuia, duși la spital

Din câte au anunțat reprezentanții poliției, în primă fază nu se ştia câte persoane se aflau în autoturism în momentul impactului. Din câte s-a mai aflat, în cisternă se aflau șoferul și soția acestuia, ambii fiind transportați la spital, pentru a primi îngrijiri medicale.

În urma impactului dintre cele două vehicule, autoturismul a luat foc. Din primele verificări s-a constatat că autocisterna circula pe direcţia Roman către Suceava şi era încărcată cu produse lactate. În autocisternă se aflau şoferul şi soţia acestuia, care au suferit leziuni minore, fiind transportaţi la o unitate medicală. Autoturismul ar fi circulat din sens opus, însă în momentul impactului a luat foc, până la acest moment incendiul neputând fi stins astfel încât nu se poate preciza cu exactitate numărul victimelor”, au precizat oficialii IPJ Suceava.

De asemenea, reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au transmis că la faţa locului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Autoturismul a fost distrus în totalitate în urma incendiului cu urmări devastatoare. „În ceea ce priveşte autoturismul, incendiul a fost lichidat, dar maşina este distrusă în totalitate. Pompierii şi poliţiştii criminalişti vor stabili câte persoane s-au aflat în autoturism. Din nefericire, nu există supravieţuitori”, au comunicat, iniţial, reprezentanţii ISU.

Ultimele stiri

  • Inspector superior din cadrul ANAF, reținut de DNA. Procurorii îl acuză de trafic de influență
  • Update. PLAN ROȘU în județul Iași: un autocar și un camion, implicate într-un grav accident/17 persoane, transportate la spital – FOTO
  • Insomnia Nu Este Doar Despre Somn: Cauze Profunde și Soluții Naturale
  • Influencerul român, noul Dumnezeu cu ring light: fără creier, dar cu like-uri divine
  • Cum va fi vremea în iunie. Estimările meteorologilor pentru prima lună de vară/Ce vești vin de la ANM
  • Dragnea spune că Ponta „a fost păcălit” să candideze: „El a avut un singur rol: să ia cât mai multe voturi de la Crin”
  • Furtunile au făcut ravagii în mai multe zone din țară. Străzi inundate, grădini distruse de grindină – VIDEO
  • UPDATE: S-a aflat rezultatul votului! Stelian Bujduveanu, primarul general interimar al Capitalei – VIDEO
  • Breaking news… în jurul lumii: Decizii istorice, sancțiuni și revolte pe toate continentele
  • Tragedie într-o stație de metrou din București: un bărbat a murit/Primele informații de la Poliția Capitalei și Metrorex
  • Exit mobile version