AcasăSOCIALAccident în Brașov. Mașină cu cinci oameni la bord, răsturnată într-o prăpastie

Accident în Brașov. Mașină cu cinci oameni la bord, răsturnată într-o prăpastie

sursa foto: jurnalfm.ro

Cinci oameni au avut de suferit după ce mașina în care se aflau a părăsit carosabilul și s-a răsturnat. Autoturismul circula spre Poiana Brașov.

Alerta s-a dat în cursul nopții de marți spre miercuri. Iar la fața locului au intervenit cadrele medicale, dar și oamenii legii.

Polițiștii au fost sesizați la ora 02.45 cu privire la faptul că pe strada Calea Poienii din Brașov a avut loc un accident rutier, potrivit bizbrasov.ro. Au fost mobilizați salvatorii, care au intervenit pentru a acorda asistență medicală celor cinci persoane rănite. Trei dintre ele au fost transportate la spital, din câte s-a aflat de la IPJ Brașov. De asemenea, oamenii legii au ajuns la fața locului și au făcut primele cercetări menite să lămurească exact condițiile în care s-a produs accidentul.

Șoferul, un tânăr de 19 ani din Vrancea

„Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul, care circula spre Poiana Brașov, a părăsit partea carosabilă într-o curbă la dreapta, din dreptul „Turnului Alb”, după care s-ar fi răsturnat într-o prăpastie.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a cinci persoane, care s-ar fi aflat în autoturism, trei dintre ele fiind transportate la o unitate spitalicească de către echipajele medicale prezente la fața locului”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Tot de la polițiști s-a aflat că șoferul mașinii este un tânăr de 19 ani, din localitatea vrânceană Câmpineanca. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Politiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier.

author avatar
Andrei Coman
239 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger