AcasăSOCIALAccident grav în zona Fântânii Miorița, din Capitală: un tânăr a murit!

Accident grav în zona Fântânii Miorița, din Capitală: un tânăr a murit!

Accident grav în zona Fântânii Miorița, din Capitală: un tânăr a murit! (foto: facebook)

Un accident rutier cu urmări grave a avut loc în dimineața zilei de marți, pe Șoseaua București-Ploiești, în zona Fântânii Miorița.

Din primele informații venite de la polițiști, două autoturisme au fost implicate, una dintre ele condusă de un tânăr în vârstă de 21 de ani, iar cealaltă de un bărbat de 70 de ani. Din păcate, s-a aflat că tânărul – a cărui mașină a fost proiectată într-un copac, în urma impactului rutier – și-a pierdut viața.

„În jurul orei 05:20, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Şos. Bucureşti-Ploieşti.

Din primele date, accidentul s-a produs pe Şos. Bucureşti-Ploieşti, în zona Fântânii Mioriţa, conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 70 de ani, a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 21 de ani”, au transmis poliţiştii, potrivit news.ro.

Polițiștii fac cercetări

Conform sursei citate, șoferul în vârstă de 70 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. În cazul de față se fac cercetări pentru a se stabili exact cauzele și condițiile în care s-a produs accidentul în urma căruia a pierit bărbatul în vârstă de doar 21 de ani.

Luni seară, pe 28 martie, Centrul Infotrafic a anunțat că pe Centura Capitalei (DNCB), între localitățile Mogoșoaia și Otopeni, județul Ilfov, „s-a produs un eveniment rutier ce s-a soldat doar cu pagube materiale, iar valorile de trafic au crescut pe sensul de deplasare către Otopeni”.

933 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger