AcasăSOCIALAccident grav în Capitală! Pieton lovit în plin de o motocicletă

Accident grav în Capitală! Pieton lovit în plin de o motocicletă

Un accident grav s-a produs marți seară, 6 februarie, în Sectorul 3 al Capitalei. Un pieton care voia să treacă strada a fost lovit de o motocicletă. La fața locului au ajuns atât echipaje ale salvatorilor, cât și polițiști.

Din primele informații, pietonul a fost lovit în plin de o motocicletă pe care se aflau două persoane.

Motociclistul și pietonul, transportați la spital

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de la SMURD și poliție.

Pietonul încerca să traverseze neregulamentar pe strada Postăvarului din sectorul 3, potrivit Știrile ProTV, iar în urma accidentului, atât motociclistul, cât și pietonul au fost transportați în stare gravă la spital. De asemenea, la spital a ajuns și pasagerul de pe motocicletă, acesta fiind la rândul său rănit, dar ușor.

Motociclistul, nemaiputând pune frână, l-a luat, l-a târât vreo 50 de metri, motociclistul s-a ales cu capul spart, pietonul s-a ales cu fracturi”, a povestit un martor.

Condițiile care au dus la producerea acestui accident rutier urmează să fie stabilite de către polițiștii care fac cercetări în acest caz.

 

Accident cumplit în județul Constanța: doi oameni au murit

Nu este singurul accident grav ce a avut loc în seara zilei de 6 februarie. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat, marți seară, că pe DN 2A, la kilometrul 121, între localitățile Mihail Kogălniceanu și Ovidiu, județul Constanța, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocamion.

În urma impactului a rezultat decesul a 2 persoane din autoturism”, conform sursei citate.
Circulația rutieră a fost afectată temporar pe ambele benzi ale sensului de mers Mihail Kogălniceanu către Ovidiu, ca urmare a acestui accident.

author avatar
Andrei Coman
311 afisari

Nu rata să citești

Ultimele știri