AcasăSOCIALAccident cumplit pe DN 13: doi bărbați au murit. O femeie, în...

Accident cumplit pe DN 13: doi bărbați au murit. O femeie, în stare gravă

sursa foto: brasov.net

Un accident cu urmări dramatice s-a produs joi, pe DN 13, în județul Brașov.

Echipajele medicale au intervenit la fața locului, dar, din păcate, două persoane nu au putut fi salvate.

Doi bărbaţi, unul în vârstă de 55 de ani şi celălalt de 60 de ani, au murit, iar o femeie a fost grav rănită în urma unui accident în care au fost implicate două maşini, petrecut pe DN 13, între localităţile Fişer şi Buneşti, potrivit Agerpres.

O femeie, în stare gravă

Din informațiile furnizate de ISU Braşov, când au sosit echipajele medicale ale SMURD şi de pompieri la locul accidentului, toate cele trei persoane erau încarcerate, fiind inconştiente.

Din păcate, două dintre victimele accidentului au fost declarate decedate. O a treia victimă – o femeie – a avut nevoie de transport la spital, fiind grav rănită.

Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de către personalul medical, două dintre cele trei victime au fost declarate decedate. (…) Cea de a treia victimă, o persoană de sex feminin, în vârstă de 55 de ani, este în stare gravă şi va fi transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Judeţean Braşov pentru pentru investigaţii medicale de specialitate”, a transmis ISU Braşov.

Traficul rutier în zona în care s-a produs accidentul a fost afectat temporar. Conform celor mai recente informații transmise de la nivelul Centrului Infotrafic al Poliției Române, „circulația a fost reluată pe DN 13, localitatea Bunești, județul Brașov, unde s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme.

Evenimentul s-a soldat cu 3 victime, dintre care 2 persoane au decedat, iar cea de-a treia a fost transportată la spital”.

author avatar
Andrei Coman
439 afisari

3 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger