AcasăSOCIALAccident cumplit în județul Sibiu: un bebeluș și un tânăr de 29...

Accident cumplit în județul Sibiu: un bebeluș și un tânăr de 29 de ani au murit

sursa foto: oradesibiu.ro

Un accident rutier cu urmări cumplite s-a produs în județul Sibiu. Două dintre victime – printre care și un bebeluș de doar opt luni – și-au pierdut viața, iar o a treia persoană, o fată de 17 ani, a fost grav rănită.

Un bărbat de 29 de ani şi un copil de 8 luni au murit, în noaptea de marţi spre miercuri, într-un accident în judeţul Sibiu, potrivit news.ro. O tânără de 17 ani a fost grav rănită în urma acestei drame rutiere.

Accidentul cu urmări tragice, pe DN 14

La fața locului au ajuns atât cadre medicale, cât și polițiști. Din primele informații venite de la poliția sibiană, șoferul – un tânăr de 29 de ani – a pierdut controlul direcției, iar mașina pe care o conducea a lovit un cap de pod, ulterior răsturnându-se.

„La data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 03.00, poliţiştii rutieri au intervenit la un accident deosebit de grav, produs pe DN 14, la ieşirea din Copşa Mică spre Mediaş.

Din cauze care urmează a se stabili, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Şeica Mare, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaş, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a lovit un cap de pod de pe partea stângă a sensului de mers şi s-a răsturnat”, anunţă, miercuri, Poliţia Sibiu.

O fată de 17 ani, din Copşa Mică, grav rănită

Din păcate, s-a aflat că bilanțul accidentului este unul cumplit. Potrivit sursei citate, în urma accidentului, şoferul şi un copil în vârstă de 8 luni au murit. Totodată, o pasageră – o tânără în vârstă de 17 ani, din Copşa Mică – a fost grav rănită.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum anume de s-a putut produce acest accident cu urmări extrem de grave. S-a deschis un dosar penal. „În cauză, se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă”, conform sursei menționate.

author avatar
Andrei Coman
311 afisari

3 COMENTARII

  1. Probabil cauza accidentului a fost adaptarea vitezei la carosabilul plin de polei la ora 3 dimineata.

  2. Cauza accidentului: inca un romqnache cretin care se crede regele soselelor si nu adapteaza viteza la conditiile atmosferice.
    Nu, nu este ca nu avem sosele ci ca sunt cretini (si cretine dar mai putine). Nu acem nici altele dar atata inconstienta ca la volan nu am mai pomenit. Conditii nu sunt nici la altii si nu este ce este la noi ca nu merg ca nebunii de zici ca isi cauta sfarsitul.
    Pacat de bebelus. Atatia copiii se pierd ca nu se pot stapani tatii lor sa conduca inteligent. Oare cand se termina macelul asta?
    Trebuie urgent sa aplicati legea. Lasati altele de tipul nu stiu ce patrunjel ca este macel pe sosele asta si traficul de fete plus drogurile omoara tara. Rezolvati asta, ce va mainfi daca nu va mai fi popor?
    Sper macat fata aceea de 17 ani sa nu fie ranita grav si sa isi revina

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger