Cauta

Accident cumplit: Două femei care se întorceau de la un priveghi, lovite de o mașină. Tragedia, în Bihor

sursa foto: realitatea.net

Un accident cu urmări cumplite, soldat cu decesul a două femei, s-a produs într-o localitate din Bihor.

În ciuda eforturilor pe care le-au depus cadrele medicale ajunse la fața locului, pentru a se salva, veștile au fost dintre cele mai rele, cele două victime fiind declarate decedate.

Cele două femei, una în vârstă de 73 de ani și cealaltă de 77 de ani, au sfârșit luni seară, 29 ianuarie, după ce au fost lovite de un autoturism. Nenorocirea a avut loc în localitatea Gepiu, din judeţul Bihor. Victimele se întorceau acasă de la un priveghi, potrivit realitatea.net.

Accidentul, în localitatea bihoreană Gepiu

La locul accidentului au ajuns atât cadre medicale, cât și polițiști, oamenii legii urmând să stabilească, în urma unor cercetări, cum anume s-a produs evenimentul rutier cu urmări înfiorătoare.

„Luni, 29 ianuarie a.c., la ora 18,46, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, pe DN 79, în localitatea Gepiu, judeţul Bihor, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier, în cadrul căruia un autoturism ar fi acroşat doi pietoni”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, Alina Fărcuţa.

S-au făcut manevre de resuscitare

După ce s-a dat alerta la 112, fiind semnalată producerea accidentului, la fața locului au ajuns cadre medicale. Ambele victime, care, în urma impactului, au suferit leziuni, au fost supuse manevrelor de resuscitare. Din păcate, însă, eforturile personalului medical nu au dat roadele sperate, astfel că a fost declarat decesul celor două victime lovite de mașină.

„Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul celor doi pietoni, respectiv două femei, de 73 şi 77 de ani, ambele din localitatea Gepiu judeţul Bihor”, a anunțat reprezentantul Poliţiei Bihor.

Ultimele stiri

  • Marcel Ciolacu, în vizită în zona Petricani a Capitalei, unde Rareș Hopincă își propune să construiască cel mai mare parc al Sectorului 2 și o nouă sală polivalentă
  • Alege ce citești
  • Iohannis – unealta lui Orban, marioneta lui Putin
  • Patinoarul Berceni Arena din Sectorul 4, desemnat să găzduiască Supercupa României la hochei pe gheață
  • Real Madrid nu știe cum să împartă 1 miliard de euro
  • Revoltă în vestiarul lui PSG!
  • Englezii ne-au luat drept țară africană. Ne exploatează resursele, nu plătesc angajații și raportează pierderi
  • Proiectele macheta, rețeta de (in)succes a lui Chirica. Balanișcu: Transform orașul machetelor într-unul al proiectelor realizate
  • Când vom avea alegeri prezidențiale și alegeri parlamentare. Ciolacu a anunțat datele – VIDEO
  • Rușii sunt maeștrii războiului hibrid. Ce face Occidentul, tot fricos?
  • Exit mobile version