Un accident cumplit a avut loc într-o localitate din Botoșani. Din păcate, cadrele medicale ajunse la fața locului s-au văzut nevoite să declare decesul în cazul a trei dintre victime, printre acestea fiind și un copilaș de doar 1 an.
Trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar un băiat de zece ani a fost rănit, în urma unui accident rutier produs, joi seară, pe raza localităţii Crasnaleuca din comuna Coţuşca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, potrivit agerpres.ro.
Din câte au mai precizat cei de la ISU, în accident a fost implicat un singur autoturism, care s-a răsturnat. Din câte se poate observa din imaginile surprinde la locul tragediei, mașina a fost găsită răsturnată într-un șanț de pe marginea carosabilului.
Salvatorii au ajuns de urgență la fața locului
Salvatorii au ajuns cât au putut de repede la fața locului, pentru a acorda primul-ajutor victimelor. „La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Coţuşca, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD, dar şi trei echipaje aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Aceştia au constatat că în maşina care era răsturnată într-un şanţ de pe marginea drumului erau trei persoane, printre care şi un copil de un an, toate inconştiente”, au anunțat reprezentanţii ISU.
Un copil de 1 an și-a pierdut viața. Băiatul de 10 ani a fost dus la spital
Conform sursei citate, băiatul de zece ani a ieşit singur din autoturism, fiind conştient. El a fost preluat şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au acționat pentru a scoate victimele din interiorul mașinii. Acestea au fost preluate de echipajele medicale, care au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, eforturile cadrelor medicale nu au avut rezultatele sperate. Astfel că, ulterior, medicii au declarat decesul celor trei persoane. Este vorba de doi bărbaţi de 46, respectiv 35 de ani şi un copil de un an.
Circumstanțele în care s-a produs acest accident cu urmări grave vor fi stabilite de către polițiștii care fac cercetări în acest sens.