AcasăSOCIALAbia din iulie, iodul ajunge în farmacii. Și rămâne doar șase luni

Abia din iulie, iodul ajunge în farmacii. Și rămâne doar șase luni

Ministerul Sănătății a găsit soluția distribuirii iodurii de potasiu prin aprovizionarea farmaciilor cu acest medicament. Fără nicio grabă, însă, pentru că abia din iulie este posibil ca produsul să fie accesibil cetățenilor eligibili. La tendința de detensionare a relațiilor internaționale în ce privește conflictul din Ucraina, este posibil ca nici atunci iodul să nu mai ajungă la oameni.

Iodura de potasiu va fi distribuită prin farmaciile cu circuit deschis și numai pe baza unei rețete prescrise de medicul de familie, a stabilit Ministerul Sănătății. Proiectul de ordin de ministru va sta în dezbatere publică până în data de 24 iunie, astfel că este posibil ca medicamentul să ajungă în farmacii cel mai devreme în luna iulie. Cum pericolul izbucnirii unui conflict nuclear se îndepărtează pe zi ce trece, este posibil ca decizia de distribuire a pastilelor să fie anulată, în cele din urmă. Fabrica Antibiotice Iași a produs, la comanda Ministerului Sănătății, 30 de milioane de comprimate, însă, spre deosebire de vaccinurile Covid, iodura de potasiu are un termen de valabilitate de 3 ani.

”Ministerul Sănătății, prin direcțiile de sănătate publică, deține iodura de potasiu 65 mg ce se va administra populației eligibile exclusiv la indicațiile autorităților și doar în caz de eveniment sau incident nuclear. Informarea de către autorități către populație în caz de eveniment sau incident nuclear se va face prin intermediul radio, TV, mass media sau/și chiar prin intermediul sirenelor de protecție civilă. În scopul de a realiza blocarea eficace a absorbţiei radioactive, iodura de potasiu trebuie să fie administrată cât mai curând posibil după expunerea la radiaţii”, se arată în referatul de aprobare a proiectului de ordin. Astfel, pentru a ajunge la populația eligibilă și sub vârsta de 40 de ani, Ministerul Sănătății va distribui populației iodură de potasiu 65 mg în scop preventiv prin intermediul farmaciilor cu circuit deschis. Lista farmaciilor cu circuit deschis care distribuie comprimatele de iodură de potasiu 65 mg se va publica pe pagina web a Ministerului Sănătății.

Românii, obligați să ajungă la medicii de familie

Deși au refuzat să distribuie prin propriile cabinete iodura de potasiu, medicii de familie tot nu au scăpat de bătaie de cap. Cele peste 9 milioane de persoane sub 40 de ani, care pot beneficia de iodură de potasiu, vor fi obligate să se prezinte la medicii de familie pentru a obține prescripția medicală, un proces care poate dura mai mult de șase luni. Pentru pacientul minor aflat în evidența proprie, medicul de familie va elibera reprezentantului legal al acestuia prescripția medicală pe numele pacientului minor. După eliberarea prescripției medicale, medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate se va ridica, gratuit, din farmacii. Odată cu medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate, farmaciile vor pune la dispoziția pacientului sau a aparținătorului și informațiile privind modul de administrare. Persoanele care nu au medic de familie, respectiv reprezentanții legali ai minorilor care nu au medic de familie, se pot prezenta la orice cabinet de medic de familie, unde vor completa o declarație pe propria răspundere în vederea obținerii prescripției medicale.

Publicitatea, interzisă

Din motive neexplicate, Ministerul Sănătății a decis ca perioada în care iodura de potasiu va fi distribuită prin farmacii să fie de doar 6 luni, astfel că cei care nu se vor grăbi să meargă la medicii de familie să-și ridice rețetele vor rămâne fără aceste pastile. Potrivit proiectului de ordin, la sfârșitul perioadei de șase luni, farmaciile vor fi obligate să returneze medicamentele direcțiilor de sănătate publică. Totodată, Ministerul Sănătății a stabilit că este interzisă orice campanie publicitară care să facă referire la anumite beneficii, recompense şi/sau alte facilităţi legate de distribuirea către populație a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare, în aeroporturi și în magazinele românești.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
489 afisari

3 COMENTARII

  1. daca ajungea pentru 9 luni
    apareau de-cretineii
    (consumul excessiv de iod
    introdus obligatoriu in sarea de bucatarie
    dauneaza grav sanatatii-cica tampeshte SI MAI RAU!)

  2. MARCULE , PENTRU TINE IOD ,IODURA PARE A FI TOT UNA !.
    LA CAT DE SUPERFICIALI SUNTETI NICI LAUTARI NU POYETI FI .
    SCRIETI UNA IN TITLU , ALTA IN ARTICOL ,VAI DE VOI JURNALISTI DE TRIMIS LA MATURA.

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri