AcasăSOCIALA avut și el nevoie de ajutor! Bărbat căzut într-o fântână adâncă...

A avut și el nevoie de ajutor! Bărbat căzut într-o fântână adâncă de 10 metri, în încercarea de a salva o pisică – VIDEO

sursa foto: captură video Facebook

Un bărbat a vrut să facă un bine și să salveze un animal, mai exact o pisică, dar a ajuns să aibă la rândul său nevoie de ajutor.

Bărbatul de 51 de ani a fost salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de circa 10 metri.

Potrivit ISU Botoșani, intervenția – una contracronometru – a avut loc în localitatea Boscoteni. Totul s-a întâmplat miercuri după-amiază. Când bărbatul a coborât în fântână și a salvat o pisică. Doar că, din câte au anunțat cei de la ISU, când a ajuns la suprafață, omul a alunecat și a căzut în gol. Pentru că s-a rănit la un picior, el nu a mai putut să urce singur la suprafață.

Stăpânul pisicii a sunat la 112

Stăpânul pisicii, care a observat ce s-a întâmplat, a pus rapid mâna pe telefon și a sunat după ajutor, la 112.

La fața locului au ajuns pompierii din cadrul din Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de intervenție, dar și o ambulanță SAJ.

Unul dintre pompieri a coborât în fântână și, ajutat de colegi și câțiva localnici, a reușit să îl aducă la suprafață pe bărbat. Omul era conștient și acuza dureri la un picior, conform aceleiași surse.

Bărbatul a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Intervenția salvatorilor a fost filmată! Iată imaginile:

author avatar
Andrei Coman