Marile investiții anunțate de Guvernul Cîțu prin bugetul din 2021 se duc, de fapt, pe achiziții pentru Ministerul Apărării și Ministerul Afacerilor Interne. Departamentul Economic al Blocului Național Sindical atrage atenția că doar 30% din investițiile pe credite bugetare sunt alocate către celelalte domenii.
Marea majoritatea a investițiilor incluse în bugetul de stat pe acest an sunt pe credite de angajament, ceea ce înseamnă că niciun ban nu va fi alocat în anul 2021, ci doar în anii următori. Totdată, în ce privește investițiile din credite bugetare, acestea sunt concentrate doar pe două ministere, pentru achiziția de armament.
”L-am auzit pe Cîțu repetând că avem cele mai mari sume de investiții publice în bugetul din acest an. Și am luat fiecare ordonator de credit și am strâns toate sumele care vizează investițiile publice. Dacă ar fi luat PSD-ul în analiză investițiile ar fi constatat că, dacă dai de-o parte creditele de angajament, care înseamnă posibilitatea ordonatorului de credit de a lansa licitații și de a angaja cheltuieli care vor fi plătite în anii care urmează, adică se dă drumul la niște procese care se vor derula în 2022 și în anii care urmează, din banii care rămân efectiv în bugetul de investiții 70% se vor duce în achizițiile de tehnică militară pe care le fac Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne. Adică importuri care vor spulbera balanța comercială a României, vor pune presiune pe moneda națională a țării, care va continua să se deprecieze. Noi doar cumpărăm, în dolari și în euro. Discursul este că au băgat bani pentru investiții, dar noi spunem că investițiile la care se referă nu creează locuri de muncă în economia reală”, ne-a declarat Dumitru Costin, președintele BNS.
Bani grei pentru tehnică militară
Printre proiectele de investiții publice prinse în bugetul Ministerului Apărării Naționale, aflate în derulare sau în curs de inițiere se numără transportorul blindat pentru trupe 8×8 și 4×4, autoturismele de teren blindate și neblindate de tip usor – 4×4, avionul multirol pentru Forțele Aeriene, sistemele de rachete sol-aer cu bataie mare, corveta multifuncțională, precum și elicopterele. ”La acestea se adaugă și programele aprobate de CSAT prin Planul de inzestrare al Armatei Romaniei care sunt în derulare, precum și cele care au inițierea prevazută în perioada 2021-2024. Concretizarea proiectelor de investiții nominalizate va permite creșterea capacității operaționale a unor structuri ale Armatei României și îndeplinirea misiunilor ce-i revin în conformitate cu planurile la nivel aliat și național, ceea ce impune pregătirea și dotarea adecvată a forțelor participante, în conformitate cu cerințele misiunii și standardele NATO, în volum complet, într-un timp foarte scurt și cu toată responsabilitatea instituțiilor implicate. De asemenea, se are în vedere reabilitarea infrastructurii spitalicești din rețeaua sanitară proprie, atât în scopul asigurării asistenței medicale a personalului armatei și a cadrelor militare în rezervă și în retragere, cât și pentru asigurarea capabilităților medicale necesare în situații de criză și război”, se arată în Legea bugetului.
Armament și pentru Interne
Și investițiile publice anunțate de Guvernul Cîțu la MAI vizează tot tehnica militară și armamentul. Astfel, programele anunțate în perioada 2021-2024 prevăd înzestrarea cu armamente, muniții și mijloace specifice de ordine publicș, asigurarea mobilității terestre, aeriene și navale, dotarea cu echipamente și mijloace tehnice destinate combaterii criminalității, precum și cu echipamente și sisteme de comandă, control, comunicații, cercetare, informatică, informații, supraveghere și recunoaștere.