AcasăSOCIAL3,5 tone de tutun, ascunse într-un TIR cu piese auto, descoperite de...

3,5 tone de tutun, ascunse într-un TIR cu piese auto, descoperite de Poliția de Frontieră

Aproape 3,5 tone de tutun neprelucrat fusese ascuns într-un TIR care transporta piese auto, potrivit informațiilor transmise, duminică, de Poliția de Frontieră. Marfa, care era ascunsă în mai multe cutii din carton, a fost ridicată de către autorități în vederea continuării cercetărilor.

Nu există documente legale pentru cele peste 3 tone de tutun

Polițiștii de frontieră din Giurgiu au descoperit, într-un TIR încărcat cu piese auto, 3.350 de kilograme de tutun neprelucrat, pentru care nu existau documente legale. Impresionanta captură a fost făcută în data de 21 octombrie, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu. Șoferul, un cetăţean leton, în vârstă de 51 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontieră, pe sensul de intrare în ţară.

Din documentele prezentate polițiștilor, acesta transporta piese auto din Bulgaria pentru o societate din Ungaria, dar și 9 paleți cu semințe de susan, destinați Letoniei.

”Cu ocazia controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport,  polițiștii de frontieră au descoperit că în compartimentul pentru marfă, în interiorul paleților, se aflau de fapt 25 de cutii din carton, în care era ascunsă o cantitate considerabilă de tutun neprelucrat”, arată Polția de Frontieră, într-un comunicat de presă.

Marfa, în valoare de peste 200.000 de lei, confiscată de polițiști

Întreaga cantitate de tutun neprelucrat, în total 3.350 kilograme, este estimată la o valoare de 201.000 lei. Marfa a fost indisponibilizată de către polițiștii de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

Acum, cetățeanul leton este cercetat sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de „producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara  unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă”.

author avatar
Alina Costache
122 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger