AcasăTrei noi stele pe Aleea Celebritatilor poarta numele actorilor Arsinel si Dichiseanu...

Trei noi stele pe Aleea Celebritatilor poarta numele actorilor Arsinel si Dichiseanu si al regretatului Sergiu Nicolaescu

Actorii Alexandru Arsinel si Ion Dichiseanu s-au bucurat sa se afle din nou in fata obiectivelor camerelor de filmat, dar si al aparatelor foto, de aceasta data, sambata in jurul pranzului, pe unul dintre cele mai importante bulevarde din centrul Capitalei.

sursa foto: Teatrul de Revista Constantin Tanase(official)

Cei doi cineasti, precum si regretatul actor si regizor Sergiu Nicolaescu (postum) au, din 30 mai incepand, cate o stea pe Aleea Celebritatilor, care aminteste de faimosul Walk of Fame, de dincolo de Ocean, si pe care se gasesc deja stele cu numele unor actori de renume, precum Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Tamara Buciuceanu-Botez.

foto: vedeta.ro

Insotiti de apropiati si de colegi de breasla, emotionati si zambitori, cei doi actori au facut poze in fata simbolului pe care sta gravat numele lor, pe Aleea Celebritatilor, in zona Magazinului Cocor, din inima Bucurestilor, si au adresat cateva cuvinte celor prezenti la fericitul eveniment care s-a vrut a le recompensa carierele in lumea cinematografiei.

O distinctie similara a fost conferita, in memoriam, si regretatului cineast Sergiu Nicolaescu, plecat dintre cei vii in urma cu aproximativ doi ani.

La ceremonie au fost prezenti, printre altii, actorul George Ivascu, directorul Teatrului Metropolis, unul dintre initiatorii demersului, precum si edilul Capitalei, Sorin Oprescu, dar si actorii Cezara Dafinescu, Vasile Muraru si Vladimir Gaitan.

 

author avatar
Cristina Stefan
234 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger