AcasăRecomandariPaula si Ovi conduc in topul preferintelor la Eurovision!

Paula si Ovi conduc in topul preferintelor la Eurovision!

Desi in Romania s-au gasit destui care sa ii critice pe Paula Seling si Ovi, cei doi artisti care ne vor reprezenta din nou la Eurovision, peste hotare, melodia lor, “Miracle”, se bucura de mare succes si, zic unii, ar putea chiar sa si castige concursul din mai, de la Copenhaga.

Paula si Ovi spera intr-un miracol si sa aduca Eurovisionul in Romania

Mai este aproape o luna si lumatate pana la editia de anul acesta a Eurovisionului si au inceput deja sa se faca predictii ori clasamente mai mult sau mai putin oficiale. Pana acum, piesa Romaniei, respectiv “Miracle” (Miracol), interpretata de Ovi si Paula Seling a reusit sa faca o buna impresie si multi o vad favorita daca nu la marele trofeu, macar la podium. Ca de obicei, cel mai activ site despre  concursul organizat anul acesta la Copenhaga este wiwibloggs. com, care a avut ideea organizarii unui sondaj printre cei care il citesc. “Care credeti ca va fi castigatorul primei semifinale?” si “Care credeti ca va fi castigatorul celei de-a doua semifinale?”, au fost rugati internautii sa isi dea cu parerea. Daca in cazul primei intrebari, raspunsul a fost Armenia, in cazul celei de-a doua, acesta a fost Romania. Da, ati auzit bine: iubitorii Eurovisionului  cred ca piesa “Miracle”, interpretata de Paula si Ovi, este indreptatita sa castige semifinala de pe 8 mai, intrunind aproape 20 la suta din voturi. Podiumul este completat de Grecia, cu 11 la suta din voturi, si Slovenia, cu 9 la suta. Piesa Austriei, interpretata de “femeia cu barba”, Conchita Wurst, se afla abia pe locul 8 in topul sanselor la castigarea celei de-a doua finale. Sondajul este deschis pana pe 7 mai, iar doritorii isi pot vota preferatii pana inainte de concurs. Reamintim ca Paula Seling si Ovi au fost desemnati sa reprezinte, inca o data, Romania la Eurovision in urma finalei nationale de la Brasov. Cei doi artisti au fost preferatii juriului de specialitate, spre marea suparare a publicului, care a vazut-o drept castigatoare pe Mirela Boureanu-Vaida, prezentatoarea concursului matrimonial “Mireasa pentru fiul meu”. Ca un amanunt simpatic, imediat dupa ce a primit trofeul din cristal, Paula Seling l-a scapat din mana si l-a spart. Artista nu s-a speriat, insa, a marturisit ca, oricum, se spune ca cioburile aduc noroc. Putin mai tarziu, Paula si-a amintit ca a spart si trofeul din 2010 si n-a fost deloc de rau augur, cantareata si Ovi clasandu-se pe locul 3 in concursul de la Oslo.

[youtube]RYfyMkwTLPg[/youtube]

[youtube]TgxOGTm6Lns[/youtube]

[youtube]aR99Ery73fM[/youtube]

[youtube]ToqNa0rqUtY[/youtube]

[youtube]ChkJpnOgIwQ[/youtube]

author avatar
Alina Creanga
916 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger