AcasăNoi proiecte de teatru tv intra in productie in aceasta vara in...

Noi proiecte de teatru tv intra in productie in aceasta vara in studiourile Televiziunii Romane

Teatru Ozana Oancea si Ionel Mihailescu in productia ”Vinovatul”.

Casa de Productie TVR pregateste noi spectacole teatrale de televiziune, cu montari unice, in viziuni regizorale originale si distributii actoricesti de exceptie

Teatru Ozana Oancea si Ionel Mihailescu in productia ”Vinovatul”.

In aceasta vara, Casa de Productie TVR incepe filmarile pentru productiile care se vor regasi in programele TVR 2 incepand cu grila din aceasta toamna. Astfel, telespectatorii vor putea urmari in premiera noi spectacole realizate in studiourile Televiziunii Romane, sub directia de scena a unor cunoscuti regizori de teatru si cu participarea unor actori mult indragiti de catre public.

Victor Rebengiuc, Mariana Mihut, Coca Bloos, Horatiu Malaele, Virginia Mirea, Ana Ioana Macaria, Cornel Scripcaru, Crina Semciuc, Constantin Cotimanis si Jojo (Catalina Grama) sunt cateva dintre personalitatile scenei si ale filmului care intra in platourile TVR in aceasta vara.

„Montarile pe care le pregatim in aceasta perioada continua sirul spectacolelor pe care Televiziunea Romana le-a oferit ani la rand sub genericul Teatrului National de Televiziune si pe care Casa de Productie le-a reluat anul trecut cu la fel de multa pasiune pentru arta spectacolului de televiziune”, spune Demeter Andras, Coordonator cu atributii de Director al Casei de Productie TVR.

In primele zile ale lunii iulie sunt programate inregistrarile pentru productia „Poveste de iarna” de William Shakespeare, una dintre ultimele comedii ale marelui dramaturg, sub semnatura regizorului Dominic Dembinski. Si tot in aceasta saptamana intra in productie „Buzunarul cu paine”, o adaptare de Tudor Chirila dupa piesa omonima a dramaturgului Matei Visniec – o poveste cu „un EL si o EA”, intr-un  dialog al absurdului.

Productiile care au incheiat deja filmarile sunt  „Vinovatul” de Ion Baiesu (in regia lui Jon Gostin; in distributie: Ozana Oancea, Ionel Mihailescu si altii), un thriller psihologic cu un substantial continut moral, si teleplay-ul „Canalul” de Kincses Elemer, castigator al Premiului UNITER pentru cea mai buna piesa romaneasca a anului 2001, montat pentru televiziune in viziunea regizorala a lui Cornel Mihalache (din distributie fac parte, printre altii, Claudiu Bleont si Marian Ralea).

Filmarile pentru musical-ul „Secunda doi” de Ernest Fazekas – drama a doua personaje aflate in cautarea evadarii din monotonia vietii de cuplu – au fost deja demarate, in regia lui Constantin Dicu. In productia din aceasta vara intra si o montare dupa „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov (regizor – Yuri Kordonsky), o coproductie cu Teatrul L.S. Bulandra.

Sunt in pregatire si productiile „Salonul 6” de A. P. Cehov, „Al dumneavoastra Orson Welles” de Richard France, „O dragoste nebuna, nebuna, nebuna” de Tudor Popescu si  „Aici, acolo” de Mihai Ignat.

author avatar
Tudor Borcea
223 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger