AcasăRecomandariLUCIAN MINDRUTA: "Nu cred in Dumnezeu. Sa creada el in mine!”

LUCIAN MINDRUTA: „Nu cred in Dumnezeu. Sa creada el in mine!”

Dintre toti cei cu care am motive sa ma contrazic, cel mai bine ma simt in contradictoriu cu Lucian Mindruta. Sub egida tuturor ideilor care ne-au separat, una singura ne-a adus impreuna. Dar dupa ce-am oprit inregistrarea: singurul rating care conteaza e cel pe care il ai la inmormantare. Deci, Lucian Mindruta. In varianta retrasa de pe sticla, sub aripa lui Adrian Sarbu. Ne-am intalnit in cladirea Mediafax, reduta redutabilului Adrian Sarbu.

Radu Buzaianu: Lucian, nu se prabuseste cladirea asta peste noi?

Lucian Mindruta: Atentie! Aici nu e Pro Tv.
R.B.: Si ce daca?
L.M.: Stii cum e, daca pleaca ingerul pazitor…
R.B.: La ce te-ai gandit important azi?
L.M.: Dimineata m-am gandit ca sunt surprins sa mai aud. A fost petrecerea The One si am dansat ca taranii langa boxe. Si am si plans un pic la petrecere.
R.B.: In ce sens?
L.M.: A venit fanfara militara. Si taica-miu a fost in fanfara. Unul dintre colegii lui a venit si mi-a reprosat ca, acum un an, cand a murit tata, nu i-am chemat sa-i cante. A fost asa, un moment. Ca au cantat acolo si mi-am adus aminte de copilarie. M-am gandit la tata, care a murit si cu care n-am avut niciodata o relatie. N-am avut, pentru ca a plecat mama cu mine de acasa de la 4 ani.
R.B.: Pai cum?
L.M.: N-am avut niciodata o relatie de tata – fiu adevarata. Vorbeam. Ca un copil de parinti divortati, ma duceam la el duminica.
R.B.: Spre final a fost mandru de tine? Uite ce-a ajuns baiatul meu?!
L.M.:  N-a fost niciodata mandru de mine. Prin anii 90 era cam cu Iliescu. Si cam reactionar. Eu eram in partea cealalta. In anii 90, schimbam doua vorbe si plecam acasa. N-aveam ce sa discutam. Ne separa politica. Atunci cand nu ne-a mai pasat de politica a fost mai bine. Din pacate, apoi s-a imbolnavit si a murit. Asta a fost unul dintre gandurile cu care m-am trezit. Am fost apoi sa cumpar o baterie de masina. Bine, asta nu e important.
R.B.: Te contrazic.
L.M.: Pe drum, pentru ca am fost asa de cufundat de ganduri, n-am vazut ca nu mai am benzina. Am ramas fara benzina, intr-o intersectie in Patelimon.
R.B.: In contextul asta, in care pare ca nu-i merge prea bine lui Adrian Sarbu, omul lui sa fie vazut fara benzina in Pantelimon…
L.M.: In primul rand ca lui Adrian Sarbu nu-i merge prost. Deci, contextual, nu e corect. Lui Adrian Sarbu ii merge tot mai bine. Asta, o data. Doi. Sa ma vada paparazzi cum car un kilometru o canistra cu benzina. Nu-mi e rusine sa fac lucrurile pe care le fac oamenii obisnuiti.
R.B.: Oamenii obisnuiti nu raman fara benzina.
L.M.: Mai uita si ei. In fine. Am ajuns la serviciu. Dupa doua sedinte, mi-am refacut moralul.
R.B.: Imi pare rau sa aud ca-i merge bine lui Adrian Sarbu. Romanilor le plac prabusirile.
L.M.: Treaba ta! Eu nu sunt admirator al prabusirilor. Mie imi plac constructiile.
R.B.: Apropo de constructie. Esti intr-un moment bun al carierei tale?
L.M.: Vine un moment in viata in care nu te mai gandesti la cariera ta. Te gandesti la cariera celor din jur. Ma gandesc la cariera fetei mele, care si-a facut o firma de plimbat oamenii pe mare. Deci ma gandesc la copiii mei.
R.B.: La Traian Basescu te mai gandesti? Te intreb cu dezamagire.
L.M.: Cat se gandeste si el la mine. Eu nu sunt dezamagit de el.
R.B.: Imi pare rau sa aud asta.
L.M.: Eu l-am votat. Si unul dintre lucrurile pe care le-a promis, le-a facut. Miscarea impotriva coruptiei si multele procese care au urmat ei. Eu consider ca sunt o misiune  semi-indeplinita.
R.B.: Semi, pentru ca au fost condamnati doar coruptii dintr-o tabara.
L.M.: Ultimul e de la PMP.
R.B.: Un baietas mic.
L.M.: Mare, mic, e! Ai tu dovezi ca mai sunt si alti corupti? Zi-mi! Daca ai dovezi si le tii, esti complice.
R.B.: Tu ai fi fost un bun antipatizant al lui Basescu. Ai toate datele.
L.M.: As fi fost. Mai ales in conditiile in care nu-l cunosc. N-am nimic de aface cu el. Nici n-am iesit pe mare impreuna.
R.B.: Enumar doua incompatibilitati. Esti un om cu logica. Si esti simpatizant al Regelui Mihai.
L.M.: Eu? Nu mai sunt! Imi pare rau. In ultimele aparitii publice ale Regelui s-a sfarsit povestea de iubire.
R.B.: Ce-a facut?
L.M.: Ce-ai vazut si tu la televizor.
R.B.: Ce-a facut gresit?
L.M.: Absolut tot.
R.B.: Convenim ca esti basist?
L.M.: Nu! Basist e un termen de presa, cu care nu pot sa ma identific. Treaba lui cine l-a inventat, sa si-l foloseasca in continuare. Se poate spune ca sunt de dreapta. Ca viziunea mea politica e libertariana.
R.B.: Vrei sa votezi cu Crin Antonescu?
L.M.: Nu cred.
R.B.: Elena Udrea?
L.M.: Nu cred ca pot sa spun cu cine votez. Intotdeauna un om inteligent va evita sa spuna de ce parte se afla pana cand lucrurile nu sunt setate. O sa-ti spun peste 10 ani.
R.B.: Care e cea mai mare greseala pe care ai facut-o in cariera? Te intreb ca pe om inteligent.
L.M.: Aspirant la statutul asta. Daca numesti greseli ceea ce regret, nu regret nimic. Din toate belelele prin care am trecut, am castigat ceva. N-am dureri mari. Poate ca ar fi trebuit sa ies mai repede din zona asta de stiri si sa ma ocup de proiecte de management. Am stat prea mult pe sticla.
R.B.: Se prabuseste Pro TV-ul?
L.M.: Nu am vazut asta. Si n-am sa comentez ce se intampla acolo
R.B.: Spuneai ca nu regreti lucruri. Decizia de a pleca atunci de la Pro TV in continuare n-o regreti?
L.M.: Decizia aceea mi s-a parut o greseala chiar in momentul in care o luam. Apoi mi s-a parut buna. Apoi, iar mi s-a parut o greseala. Am tot alternat, incat acum chiar nu stiu ce sa raspund.
R.B.: Cu colega ta Sanda Stoicescu ai mai vorbit?
L.M.: Am mai vorbit. Dar cam rar.
R.B.: Sa incheiem cu lucruri importante. Tot nu crezi in Dumnezeu, Lucian?
L.M.: Tot nu cred.
R.B.: Odata la cativa ani, cand ne intalnim, te intreb sa vad daca s-a schimbat ceva. Daca te-ai razgandit.
L.M.: Nu cred. Dar sa stii ca nu sunt un ateu intolerant. N-am nicio problema cu aia care cred.
R.B.: Macar atat. Dar nu semeni cu Iliescu aici?
L.M.: Nu, pentru ca eu sper ca daca Dumnezeu exista, totusi, sa se revanseze si sa creada el in mine!

author avatar
Radu Buzaianu
1.916 afisari
Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger