AcasăMONDENUn antrenor din Romania o pregateste pentru Olimpiada din 2018 pe “Printesa...

Un antrenor din Romania o pregateste pentru Olimpiada din 2018 pe “Printesa Ghetii” din Emiratele Arabe Unite!

Zahra Lari a deprins tainele patinajului de la doi fosti mari sportivi din Romania, Noemi Bedo si Zsolt Kerekes

Zahra Lari are 18 ani, vine din Emiratele Arabe Unite si iubeste la nebunie patinajul artistic, sport pe care a inceput sa il practice de la o varsta frageda. Desi vine dintr-o tara in care te astepti sa gasesti nisip, desert si, din loc in loc, cate o oaza, nu un patinoar, Zahra are mare drag de sporturile de iarna si viseaza sa participe la Olimpiada din 2018. Daca se va tine de indicatiile antrenorului ei, Zsolt Kerekes, nascut in Romania, are toate sansele sa faca o figura frumoasa.

Zahra Lari a deprins tainele patinajului de la doi fosti mari sportivi din Romania, Noemi Bedo si Zsolt Kerekes

Zahra Lari este un fenomen, la fel ca si filipinezul Michael Christian Martínez, sportivul care nu are bani sa isi plateasca antrenor si se pregateste pentru competitii de unul singur, bazandu-se pe rugaciuni la Dumnezeu pentru inspiratie  si putere. In cazul lui Lari, insa, nu partea financiara e problema. Zhara este prima sportiva din istorie care reprezinta Emiratele Arabe Unite la competitiile internationale de patinaj artistic. Marele debut a avut loc luna trecuta, in Slovacia, unde a reusit sa se claseze pe un meritoriu loc 12, in conditiile in care nu are cine stie ce experienta. Ambitioasa, tanara spera sa isi imbunatateasca programele din punct de vedere tehnic si artistic si sa intre in elita patinajului mondial. Ajutor de nadejde are in antrenorul ei, Zsolt Kerekes, nascut in Romania.

Zsolt Kerekes

De trei ori campion al tarii noastre si intrat, la un moment dat, in top 10 cei mai buni patinatori din lume, Kerekes are planuri mari cu eleva lui,  pe care religia o obliga sa aiba o prezenta pe gheata mult mai sobra decat a colegelor ei.  Reprezentat al Romaniei in competitiile de patinaj artistic in perioada1984-1992, reprezentant al Ungariei, in perioada 1993-1995 si  dansator principal in cadrul show-ului Holiday on Ice intre anii 1995 si 2002,  Kerekes si-a pus eleva la treaba. Fire organizata, acesta a pus la punct un plan pe patru ani, care sa includa sase zile de antrenamente pe saptamana. “Faptul ca Zsolt s-a alaturat echipei noastre ii permite Zarei sa se antreneze la un nivel international, fara sa fie nevoie sa paraseasca orasul. Suntem bucurosi sa spunem ca am inceput deja sa vedem rezultatele antrenamentelor sale cu Zhara”, a declarat Barry Bremner, general manager al Zayed Sports City, clubul la care activeaza Zhara.

author avatar
Alina Creanga
1.319 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger