AcasăMONDENTeo Trandafir e pregatita sa se ia „la tranta“ cu studentii

Teo Trandafir e pregatita sa se ia „la tranta“ cu studentii

Simpatica vedeta isi va relua, de saptamana viitoare, activitatile pedagogice la Scoala de Televiziune Tudor Vornicu, unde va initia studentii in realizarea emisiunilor de divertisment.

Teo Trandafir va initia studentii in tainele emisiunilor de divertisment

Dupa ce la inceputul anului a fost diagnosticata cu pancreatita acuta si a suferit doua operatii la Viena, iar luna trecuta a mai avut o interventie usoara fiindu-i extirpate cateva eventratii, Teo Trandafir sta in sfarsit bine cu sanatatea. Semn ca se simte bine, se intoarce pe bancile scolii, fiind nerabdatoare sa dea piept cu bobocii de la Scoala de Televiziune Tudor Vornicu. Ea a stabilit cu directorul scolii, Vlad Ionescu, ultimele detalii, urmand sa inceapa cursul peste o saptamana. „Ma deplasez mai greut inca si nu mi-am luat toate orele pe care as fi putut sa le iau la scoala. Revin cam dupa un an de pauza. Mi-a lipsit lucrul cu studentii, recunosc. Este absolut spectaculos cum se schimba copiii care intra la Scoala de Televiziune cand ies de acolo. Nu am putut sa ma duc pana acum la curs, pentru ca ma solicita foarte mult: fac ca toti dracii, ma urc pe mese, rad cu ei, plang cu ei, ii dau afara“, a declarat Teo Trandafir pentru „National“. Profa de divertisment nu e deloc indulgenta la curs, ea dand doar doua note de 10 de-a lungul carierei sale la catedra.

Iese fleasca de la curs

De obicei, Teo Trandafir vorbeste nonstop la prima intalnire cu studentii sai, cucerindu-i rapid. De la glumele cu ei, vedeta trece rapid la mustrari, atunci cand vedete ca studentii nu sunt pe aceasi unda cu ea. „Dupa ce ies de la curs sunt fleasca de transpiratie. Vreau sa am feedback. Nu ii las sa stea in zeama lor pentru ca scoala asta e un punct de cotitura. Unii vin acolo sa se uite la mine. Pentru ei sunt probabil un fel de teatru saptamanal. Ii tin minte pe cei care se remarca la cursul meu si, ca sa folosesc un soi de metafora, ma fac sa ma dau cu capul de masa. Cum stiu ca am avut un student slab? La sfarsitul cursului nu stiu cum il cheama“, ne-a povestit ea.  

Nu exclude revenirea pe sticla

Daca la scoala lui Vlad Ionescu vinde studentilor reteta ei de succes in divertismet, Teo Trandafir e pregatita si de o eventuala intalnire cu telespectatorii. Recunoaste ca stie cel mai bine sa faca televiziune, iar dorinta ei are toate ssansele sa se indeplineasca. „Deocamdata nu am semnat niciun contract cu vreo televiziune, dar nu ar fi exclus sa revin la televizor“, a precizat ea.

author avatar
Andreea Romaniuc-Archip
551 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger