AcasăMONDENRemus Nica: “John Travolta ma simpatiza foarte mult!”

Remus Nica: “John Travolta ma simpatiza foarte mult!”

“Cireasa de pe tort” se intoarce de astazi pe micile ecrane, nu cu unul, ci cu doi prezentatori, locul lui Horia Virlan fiind luat de Codrut Keghes (Dezbracatu′) si Remus Nica, acesta din urma, un personaj desprins parca din filme. Odata intrata pe mana unui scenarist iscusit povestea lui de viata ar putea fi transformata drept baza pentru o pelicula cu de toate.

La “Cireasa de pe tort”, Remus Nica va invata cum sa gatiti preparate savuroase si sanatoase, de luni pana vineri, de la ora 17

Remus Nica a facut Liceul de Marina de la Galati, a trecut Dunarea inot, inainte de Revolutia din 1989, a gustat painea neagra a exilului in tari precum Iugoslavia, Grecia, Italia, Franta, s-a intretinut spaland covoare si vanzand legume, iar, intr-un final, a ajuns in stralucitorul Paris. Ambitios, modest si foarte muncitor, Remus Nica a fost, pe rand, ajutor de bucatar, sef de sala si, intr-un final, directorul unui restaurant exclusivist din Paris. Dorul de Romania l-a adus acum cativa ani acasa. Experienta pariziana l-a ajutat sa isi transforme afacerea cu restaurante intr-una de top. De curand, s-a alaturat echipei de la “Cireasa de pe tort” si promite sa fie un jurat drept.Desi are un program pe care putini il invidiaza, Remus Nica si-a facut timp sa ne raspunda la cateva intrebari.

National: De unde pasiunea pentru gatit? Este mostenita sau a aparut pe parcurs?

Remus Nica: Pasiunea pentru gatit a aparut gustand si vazand farfurii frumos pregatite de unii dintre marii bucatari ai Frantei, cu care am avut sansa sa lucrez inca de la inceputul carierei mele.

N: Va mai amintiti de primul dumneavoastra experiment culinar?

R.N. : Copil fiind, tot ce gateam in acea perioada erau banalitati de genul cartofilor prajiti cu ochiuri, ceea ce nu as numi un „eveniment culinar”. (rade)

N.: Aveti o poveste de viata spectaculoasa, care ar putea fi transformata in roman sau scenariu pentru film. V-ati gandit sa va scrieti povestea?

R.N.: De multe ori, cand le-am spus povestea vietii mele, indiferent in ce limba, oamenii m-au privit cu admiratie. Desi nu este un basm, povestea aceasta are pana la urma o continuare frumoasa, datorita lucrurilor pe care le realizez astazi. Da, mi s-a spus ca s-ar putea face un film despre viata mea. Mi se pare exagerat, pentru ca sunt mii de romani care au trecut prin evenimente asemanatoare si va asigur ca nu au fost mereu placute, nici pe departe. Intr-o zi mi-as dori insa sa scriu o carte si sper sa reusesc. Am scris foarte multe poezii, pe care din pacate nu le-am pastrat.

“Cele mai teribile amintiri sunt momentele petrecute in Iugoslavia, in inchisoare”

N.:Cum v-a venit ideea cu trecutul Dunarii inot? Nu v-a fost teama? Pana la urma erati foarte tanar! Iugoslavia, Grecia, Italia, Franta, cate tari, cel putin atatea necazuri. Cum v-ati intretinut? Unde ati locuit?

R.N.: In perioada in care am decis sa plec din Romania, avand 22 de ani, cea mai mare dorinta a mea era sa vad cum este viata dincolo de zidul invizibil, dar greu de trecut, al frontierelor tarilor comuniste. Am reusit si datorita inconstientei acelei varste. Liceul de Marina din Galati a fost poate o alegere instinctiva a dorintei mele de a calatori. Am trecut prin toate aceste tari facand diferite munci, de la spalatul covoarelor, in Grecia, pana la livrarea legumelor chinezesti, la inceputurile mele pariziene.

N.: Care este cea mai teribila amintire din vremea aceea?

R.N: Cele mai teribile amintiri sunt momentele petrecute in Iugoslavia, in inchisoare, dar si cosmarurile fiecarei nopti, in care visam ca voi fi trimis inapoi in Romania. Nu exista o alinare a dorului de casa pana nu te intorci acasa, chiar daca este doar o scurta vacanta.

Paradisul de la Plaza Athénée, unde Remus a lucrat vreme de 8 ani
Actorul John Travolta, unul dintre starurile pe care Remus Nica le-a cunoscut la Paris

“Clientii mei, Michael Jackson si Kim Basinger!”

N. : Va mai amintiti de prima zi in care ati pasit in interiorul luxosului Plaza Athénée din Paris?

R.N. : Da, imi amintesc prima zi de lucru la Plaza Athénée din Paris, sau mai exact momentul in care am fost angajat. Eram coplesit de frumusetea locului si foarte speriat de cum voi face fata, in conditiile in care vocabularul meu in franceza era extrem de limitat. Cu toate acestea, datorita lui Werner Kushler, directorul unuia dintre restaurante, bavarez de origine, deci emigrant si el la un moment dat, care mi-a acordat incredere si m-a sfatuit de-a lungul celor opt ani petrecuti acolo, am reusit sa am o cariera ascendenta. Se pare ca respectul pe care il am fata de acest domn este reciproc. Am auzit ca devenisem exemplul de urmat pe care il prezenta tuturor tinerilor pe care i-a format dupa plecarea mea.

N. : Ati fost director la Fouquet’s, o performanta!

R.N. : Am fost Premier Maitre D’Hôtel la Fouquet’s, perioada in care am acumulat foarte multa experienta in ceea ce priveste managementul si formarea oamenilor.

N.: Si la Fouquet si la Athenee Paris, sunt sigura ca ati avut printre clienti si foarte multe personalitati.

R.N. : In ambele locuri pot spune ca am intalnit foarte multe vedete din muzica, film, politica… Spre exemplu, Travolta, care ma simpatiza foarte mult, Michael Jackson, Robert De Niro, Danny de Vito, Al Pacino, Kim Basinger, Arnold Swartzeneger si multi altii.

Werner Kuchler, “profesorul” lui Remus Nica

“Intoarcerea in Romania a fost o provocare!”

N. : Ati reusit profesional si financiar la Paris. Ce v-a facut sa va intoarceti in Romania? Cum i-ati gasit pe romani dupa atatia ani de absenta?

R.N. : Intoarcerea in tara a fost o provocare. Am venit in Romania pentru deschiderea unui restaurant, Grandeur, si acela a fost momentul in care am decis sa raman. In pofida tuturor greutatilor, Romania ramane pentru mine o tara plina de oameni entuziasti, unde sunt foarte multe lucruri de facut, si daca le facem cu seriozitate, avem mari sanse de reusita. Dar este adevarat ca am gasit si foarte multi oameni pe care i-as ruga sa se schimbe. (rade)

“Eu si Codrut Keghes am facut echipa in 5 minute!”

N. : Cum a intrat televiziunea in viata dumneavoastra? Care va fi rolul dumneavoastra la „Cireasa de pe tort”?

R.N.: Rolul meu la “Cireasa de pe tort” este de a comenta prestatia vedetelor care gatesc si de a-i sfatui pe cei care vor sa stie cum sa mancam bine, sanatos si variat. Unii participanti sunt extrem de priceputi, iar pe cei care nu sunt, ii putem ierta, pentru ca talentul lor este evident in alt domeniu. Imi plac concurentii care se implica personal, fara prea mult ajutor din exterior.

N.: Pe Codrut il stiati sau l-ati cunoscut cu ocazia acestui proiect? Ati avut ocazia sa ii gatiti?

R.N.: Pe Codrut l-am cunoscut cu ocazia selectiei pentru emisiune, dar am format o echipa in 5 minute, deoarece este un tip cu foarte mult umor si carisma. Inca nu am avut timp de gatit, caci suntem amandoi foarte ocupati, dar sigur se va intampla cat de curand.

N.: Care este ingredientul fara de care va simtiti mort in bucatarie? Aveti vreun condiment-semnatura?

R.N.: Condimentul? As spune „sarea”, dar nu va sfatuiesc sa folositi prea multa, pentru ca este daunatoare in exces.

N.: Jamie Oliver sau Gordon Ramsey? Care dintre cei doi bucatari celebri va place mai mult? Ce le-ati gati daca i-ati avea invitati la masa?

R.N.: Imi place Jamie Oliver. Este cool, modern, foarte inventiv si degajat.  Gatitul nu inseamna ore si ore petrecute in bucatarie. Este vorba de idei si gust. Daca as avea onoarea de a-i primi, cred ca as suna un Chef cu 3 stele Michelin! Dar as putea sugera un meniu. As incepe cu un Carpaccio de Saint-Jacques Aux Agrumes, dupa care Langouste Royale Grillée au Beurre cu un sos de ulei de masline si lamaie, un mic sortiment de branza frantuzeasca, bineinteles, si as incheia cu un Soufflé au Chocolat.

N. : Pe cand o carte de bucate?

R.N.: O carte de bucate este ceva prematur, tinand cont de faptul ca am avut multe alte activitati in ultima vreme, dar de ce nu vorbim peste un an, si atunci va voi putea da mai multe detalii!

author avatar
Alina Creanga
2.438 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger