AcasăMONDENPapan Chilibar a fost răpus de leucemie

Papan Chilibar a fost răpus de leucemie

Diagnosticat cu leucemie, actorul amator Papan Chilibar, din filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”, a pierdut lupta cu viaţa, el urmând a fi înmormântat astăzi.

Papan Chilibar a reuşit să impresioneze prin talentul său în timpul filmărilor la „Eu când vreau să fluier fluier”

Cu toate că actorii, care au jucat alături de Papan, au încercat să-i ofere sprijinul şi să găsească donatori de sânge, toate  eforturile lor au fost în zadar. Întrucât suferea de o formă gravă de leucemie, Chilibar n-a putut  fi salvat, stingându-se din viaţă duminică. Decesul a fost făcut public pe facebook de către Ada Condeescu, partenera tânărului din producţia artistică.

„Papan va fi înmormântat miercuri. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a scris ea. În urma evoluţiei sale din “Eu când vreau să fluier, fluier”, el a primit aprecieri pentru prestaţia sa, deşi nu avea studii de specialitate. Chiar regizorul peliculei, Florin Şerban, a declarat, la sfârşitul filmărilor, că Papan “s-a născut să fie actor”. Actorul fusese condamnat, în martie 2011, la închisoare pentru furt, însă pentru că era bolnav şi-a ispăşit pedepsa în spitalul Fundeni.

 

 

 

author avatar
Cristiana Ivan
1.863 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger