AcasăMONDENMatt Damon, imbracat de la “Dragonul rosu”

Matt Damon, imbracat de la “Dragonul rosu”

Terry Gilliam, regizorul peliculei SF “The Zero Theorem”, turnata in Romania  si recent lansata in circuitul festivalurilor internationale de film, face o dezvaluire amuzanta.

Matt Damon a facut sauna in costumele create cu materiale din “Dragonul rosu”
Costumele de la “The Zero Theorem”, o “feerie” de culori si materiale ieftine
Complexul de la marginea Bucurestiului l-a scos din belea pe regizorul Terry Gilliam
Terry Gilliam

Pentru ca productia, care ii are in rolurile principale pe Christoph Waltz, Tilda Swinton si Matt Damon, a avut un buget incredibil de mic pentru pretentiile regizorului, acesta s-a vazut nevoit sa improvizeze la tot pasul , dar si sa faca exact ceea ce nu isi dorea, respectiv compromisuri peste compromisuri. Stresat ca nu va avea cum sa isi imbrace actorii, cineastul a intrebat in dreapta si in stanga si asa a aflat de existenta faimosului complex comercial “Dragonul rosu”.

“A fost o adevarata provocare sa filmez «The Zero Theorem». Un cosmar, ce sa mai. Pentru ca atunci cand faci un film, ai nevoie de timp si de bani, iar noi nu aveam de niciunele. Am fost siliti sa facem compromisuri, dar unele dintre ele s-au dovedit a fi foarte interesante”, si-a amintit Tery Gilliam. “Carlo Poggioli, cel care a facut costumele, nu avea bani. Intr-un final, a descoperit la marginea Bucurestiului, un complex comercial chinezesc ( n. r. Dragonul Rosu), unde a gasit materiale atat de ieftine incat nu se vindeau la yard sau la metru, ci la kilogram”, a mai povestit amuzat regizorul. Nu la fel de amuzat a fost unul dintre purtatorii costumeleor cu pricina, faimosul Matt Damon, a carui piele s-a dovedit a fi mult prea sensibila pentru chinezariile cu care l-a imbracat Poggioli, la indicatiile exacte ale lui Gilliam. “Sarmanul Matt Damon a patimit mult. Costumele pe care le-a avut de purtat erau toate din materiale plastice. A transpirat groaznic in ele. Dar modelele si culorile erau fabuloase, te jucai cum doreai cu ele”, a dezvaluit regizorul, fericit ca Damon a scapat asa de ieftin si nu s-a ales, Doamne fereste, si cu vreo iritatie. “Pe urma, am mai vazut o chestie fabuloasa. Am vazut ca pe strazi erau multi oameni care vindeau fete de masa din musama, dar si perdele de baie. Am facut costume si din astea”, a povestit Tery Gilliam. “Daca am fi avut mai multi bani, probabil ca nu am fi recurs la asta. Cu siguranta, am fi facut ceva mult mai traditional. Am fost, insa obligati, dar a iesit bine”, a adaugat Gilliam, care a avut ocazia sa lucreze la pelicula  “The Zero Theorem” si impreuna cu artiti romani precum Dana Rogoz, Tudor Istodor, dar si Ingrid Bisu.

author avatar
Alina Creanga
1.089 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger