AcasăMONDENConcetul LaLa Band a dat startul vacantei. Ultimul spectacol al lui Bubu

Concetul LaLa Band a dat startul vacantei. Ultimul spectacol al lui Bubu

Bubu (foto centru), un profesionist adevarat

Peste 5.000 de fani s-au strans sambata la concertul LaLa Band, unde s-a lansat cel de-al cincilea album al trupei, „LaLa Band Forever”.

Bubu (foto centru), un profesionist adevarat

„A fost cel mai bun concert din istoria LaLa Band, fara nici o greseala! Desi am repetat putin timp, a iesit mai bine decat celelalte si sunt foarte fericit, mai ales ca eu m-am implicat total in acest spectacol, de la sunet si show, pana la lumini”, a declarat mandru Bubu. El se pregateste de scoala, urmand ca la sfarsitul verii sa ajunga la „Berklee College of Music”. A fost admis la aceasta scoala de prestigiu la sfarsitul anului trecut, in cadrul unui examen in care Bubu a obtinut cea mai mare bursa acordata de Berklee, 20.000 de dolari.

La concertul de sambata atmosfera a fost incendiara, iar cei 12 membri LaLa Band au cantat 40 de piese, au schimbat 75 de costume si au cantat peste 3 ore. Publicul a avut parte de piese originale, in premiera, cum sunt cele de pe proaspatul album „LaLa Band Forever”, dar si de hit-urile care au facut trupa celebra. Spectacolul a iesit mai bine decat se asteptau chiar protagonistii, povestesc Dorian sau Alina.

author avatar
Manuela Golea
580 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger