AcasăMONDENCine o fi ravnind la "Burlacul" Vladimir Draghia?

Cine o fi ravnind la „Burlacul” Vladimir Draghia?

Cel de-al treilea sezon al emisiunii “Burlacul” este pe cale sa se nasca. Nici ca se poate o veste mai proasta, mai ales acum, in toiul sarbatorilor, cand sarmaua inca este prioritara in existenta multora.

Credeam ca vom fi scapat de tampenia asta, nascuta de o imaginatie cu probleme in materie de televiziune de divertisment, o tampenie spuneam, al carei scop este promovarea pitipoancelor care, nu dupa mult timp, vor deveni asistente de televiziune, primind cheia de la birou si de sub birou.

Dar asta nu este totul, pentru ca, dupa desemnarea lui Vladimir Draghia in rolul “Burlacului”, publicatiile in care estrogenul isi face de cap si tropaie chiar si pe holurile redactiilor l-au desemnat pe acesta ca fiind cel mai ravnit barbat din Romania.

Nu se stie cu exactitate “motivatia juriului”, caci domnul in cauza este cam subtire la contul bancar, rolul din “Narcisa salbatica” nu a reusit sa covinga prea multa lume amatoare de telenovele, pe ceilalti nici atat, iar asocierea cu numele lui Botezatu, cel putin in lumea pudibonzilor si a celor cu principii, este mai degraba daunatoare.

author avatar
Andrei Coman
1.713 afisari

4 COMENTARII

  1. sunt de acord cu faptul ca emisiunea Burlacul nu este una premium, dar pe Vladimir Draghia il apreciez foarte mult. Desi nu sunt un fan al telenovelelor, stiu ca a avut un foarte mare succes in rolul pe care l-a avut acolo. Si nu pentru rolul acela il apreciez, ci pentru ca l-am vazut la o emisiune pe Antena 2 unde si-a spus povestea. Este un tip foarte destept, cu foarte mult bun simt si foarte nostim. Eu vad alegerea Antenei R ca fiind foarte inspirata… Consider ca in sfarsit promoveaza un om de calitate.

  2. Si eu l-am vazut intr-o emisiune si mi s-a parut surprinzator de inteligent.
    Am inteles ca are si niste afaceri, deci cred ca poate fi considerat dezirabil din cel putin 2-3 puncte de vedere… Acum sa vedem cum se descurca.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger