AcasăMONDENCel mai scump divort din lume: 4,5 miliarde de dolari!

Cel mai scump divort din lume: 4,5 miliarde de dolari!

Miliardarul rus Dmitri Ribolovlev, proprietarul clubului de fotbal AS Monaco, e bun de plata, dupa ce un tribunal elvetian a stabilit ca trebuie sa ii achite fostei neveste, Elena, nu mai putin de 4.020.555. 987 de franci elvetieni si 20 de centime ( aproximativ 4,5 miliarde de dolari).

Pentru ca si-a suportat sotul vreme de 23 de ani, Elena a primit 4,5 miliarde de dolari

Afacerist, filantrop si proprietar al clubului de fotbal AS Monaco, cel de-al 147-lea cel mai mai bogat om al plantei a primit o grea lovitura. La capatul a sase ani de procese, Ribolovlev a aflat ca trebuie sa ii lase fostei neveste, Elena, aproape jumatate din avere. Cei doi au hotarat sa divorteze acum sase ani si de atunci s-au tot sicanat prin tribunale. De fapt, daca e sa stam tramb si sa judecam drept, mai mult Dmitri i-a facut zile fripte Elenei, pe care, la inceputul anului, a acuzat-o ca  i-ar fi furat un inel in valoare de 42 de milioane de dolari.

In urma divortului, magnatul rus Dmitri Ribolovlev si-a injumatatit averea

Gasita cu bijuteria asupra ei, femeia a fost arestata in Cipru. Din fericire pentru ea, Elena a reusit sa demonstreze ca inelul cu pricina i-a fost daruit in anul 2008 si modificat pentru a i se potrivi pe mana, asa ca a fost pusa in libertate. Zilele trecute, procesul dintre cei doi soti a ajuns la final, iar judecatorii elvetieni l-au pus pe Ribolovlev la mare cheltuiala. Mai exact, acesta trebuie sa ii achite Elenei 4,5 miliarde de dolari, aceasta fiind cea mai mare suma platita vreodata in urma unei intelegeri amiabile intr-un proces de divort. In plus, magnatul o va “omeni” pe fosta sotie si cu proprietati in valoare de 146 milioane de dolari in Gstaad, Elvetia, unde cuplul avea doua case de vacanta.  Fiica cea mica a cuplului, o adolescenta in varsta de 13 ani, a fost incredintata mamei. Cei doi soti mai au o fiica, pe Ekaterina, in varsta de 24 de ani, proprietara insulei grecesti Skorpios, detinuta la un moment dat de Aristotel Onassis.

author avatar
Alina Creanga
595 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger