AcasăMONDENBadea, stii ca ai facut-o proasta tocmai pe Teo?

Badea, stii ca ai facut-o proasta tocmai pe Teo?

Luni seara, Mircea Badea a continuat sa-si expuna opiniile de cetatean pe marginea subiectului „accidentul lui Huidu”. La un moment dat, voluntar sau involuntar, non-ziaristul a „plesnit-o” pe fosta lui colega si prietena, Teo Trandafir.

Din cauza accidentului lui Serban Huidu, Teo a ajuns involuntar sau nu in gura lui Mircea Badea

Totul a inceput la Realitatea TV, cu fix jumatate de ora inainte ca Mircea Badea sa-si inceapa emisiunea la Antena 3. La „Ultima ora”, gazda tocsoului, Catalin Striblea, a invitat-o pe Teo Trandafir sa-si expuna un punct de vedere, telefonic, referitor la atacurile lansate asupra lui Serban Huidu, in urma groaznicului accident rutier savarsit de acesta, soldat cu moartea a trei persoane. Teo a avut multe de spus, dar cel mai interesant pasaj a fost legat de implicarea lui Dumnezeu in poveste. „Nu-mi imaginez ca Serban va trece peste asta. De ce nu incercam sa-l ajutam?! Sa ne gandim cu duiosie la familiile care au pierit, dar sa nu mai dam intr-un om care e deja cazut. Nu cred ca povestea asta cu «Dumnezeu da omului cat poate duce» se poate aplica si acum. Cred ca lui Serban i-a dat Dumnezeu cat nu poate duce! Din momentul in care Serban a cazut, si l-am auzit spunand «Sunt terminat!», datoria mea a devenit aceea de a incerca sa salvez ceea ce mai e de salvat. Oricum, se vrea ca cineva sa plateasca pentru multe lucruri ramase nepedepsite”.

Badea: „O dementa!”

Mircea Badea nu iarta pe nimeni in emisiunea lui

Probabil ca Mircea Badea a ascultat declaratia facuta la Realitatea TV de Teo Trandafir ori, pur si simplu, avem parte de o simpla coincidenta. Cert este ca, intrat in direct dincolo de miezul noptii, Mircea Badea a lansat un atac virulent la adresa celor care, in apararea lui Serban Huidu, il implica pe Cel de Sus. „Toti imbecilii si toate proastele care inunda peisajul public, il invoca, una-doua, pe Dumnezeu. Ca si cum Dumnezeu e un bun comun, la indemana oricui, oricand, instantaneu umple orice gol de idei, de exprimare. Toti invoca proverbul ala «Dumnezeu ii da omului cat poate sa duca», dupa care zic ca «Dumnezeu i-a dat cat nu poate sa duca». Mi se pare ingrozitor sa spui asta, sa-l vari pe Dumnezeu in ecuatia asta. Deja contributia lui (n.r. a lui Huidu) nu mai exista. Atentie, n-am spus vina, am spus contributie. Deci contributia lui deja nu mai exista din moment de Dumnezeu a orchestrat toata treaba. Ce-i asta?! Raspund tot eu, e DEMENTA! Potrivit astora, pe baza deductiilor lor, Dumnezeu nu e altceva decat un criminal, un scelerat, care n-are alt obiectiv decat sa aranjeze ca Huidu sa omoare niste oameni. Tare!”.

Teo: Nu ne contrazicem la batranete!

Ieri, contactata telefonic de „National”, Teo a incercat sa dreaga Trandafirul. Sau busuiocul: „Nu cred ca ma vizeaza pe mine. Badea si cu mine am spus exact acelasi lucru fara sa stim unul de altul. Eu eram ironica si spuneam ca trebuie sa-l lasam pe Dumnezeu in afara acestei discutii. E cel mai simplu lucru sa spui asta ca Dumnezeu a dat, a facut etc, dar noi, oamenii, suntem fara gres? Sunt convinsa ca, in acel moment, Mircea nu a avut timp sa se uite la Realitatea TV, pentru ca isi pregatea propria emisiune. Gandim aproape la fel de prea multi ani astfel incat sa ne apucam sa ne contrazicem acum la batranete”.

author avatar
Mihai Koblenko
1.872 afisari

3 COMENTARII

  1. mircea badea,prea te crezi cel mai destept din lume.sa stii ca nu esti….mai calmeaza-te ca devii foarte antipatic sa stii.vezi-ti de lungul nasului,ok?

  2. Nenea ziaristu’, macar titlul articolului sa-l scrii corect daca continutul e de toata jena. Se scrie proasta , nu prosta.

  3. Un nesimtit care isi da el cu parerea despre toti!Ai grija ca,pe langa tine,Huidu….mic copil.Emisiunea lui are formatul de asa natura,dar tu?Cine te crezi de insulti oameni valorosi?Un mascarici al antenelor!
    Tu vei sfarsi groaznic la cata amaraciune ai in suflet!Lingaule!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger