AcasăMONDENAu facut „Pariu cu viata” la Sighisoara

Au facut „Pariu cu viata” la Sighisoara

Cristina Ciobanasu, Vlad Gherman, Bubu si Liviu Teodorescu, patru dintre protagonistii serialulului „Pariu cu viata”, de la Pro TV, au provocat oarece agitatie pe strazile Sighisoarei, unde se aflau pentru filmari.

Cristina Ciobanasu, Vlad Gherman, Bubu si Liviu Teodorescu au poposit la Sighisoara pentru filmarile la serialul „Pariu cu viata”

Ieri seara, peste cetatea Sighisoarei s-a asternut, pret de cateva minute bune, tacerea.

Actorii revin docili la treaba

Localnici si turisti adunati in zona turnului cu ceas au amutit ca la un semn cu ochii atintiti asupra unui grup de patru calatori cu chitarele in spate care coborau agale spre un copilandru ce isi facea de lucru la o cismea.

Cristina si Vlad au profitat de pauza de masa pentru a se imbratisa

La o privire mai atenta am descoperit identitatea drumetilor, nimeni altii decat Cristina Ciobanasu, Vlad Gherman, Bubu si Liviu Teodorescu, patru dintre protagonistii serialulului „Pariu cu viata”, de la Pro TV.

Vedetele din „Pariu cu viata” au fost luat cu asalt de fanii dornici de autografe

Scopul incursiunii lor in cetatea Sighisoarei? Niscaiva filmari pentru serialul care le-a adus celebritatea. „Disciplinati” de regizorul Iura Luncasu, care a cerut liniste deplina pe „platoul” improvizat la doi pasi de turnul cu ceas si casa in care a locuit Vlad Dracul, turisti si vanzatori de suveniruri deopotriva au inceput sa se agite mai ceva ca la demonstratie cand s-a strigat „Pauza de masa”. Imediat, multimea i-a luat cu asalt pe tinerii actorii, care nu au mai prididit sa dea autografe care pe agendute, care pe servetele, care pe carti postale. Cum era de asteptat, cei mai activi s-au dovedit adolescentii, fani infocati „Pariu cu viata”. „Napaditi” de fani, Cristina, Vlad, Bubu si Liviu au incercat sa faca fata provocarii.

Indragostiti in film, dar si in viata reala, Cristina si Vlad au gasit, insa, ragazul pentru cateva imbratisari si mangaieri. In vremea asta, colegii lor de serial, Liviu si Bubu, dadeau autografe pe banda rulanda, „asezonate” cu o cascada de cascaturi, semn ca ritmul de lucru la „Pariu cu viata” nu e deloc lejer. Agitatia s-a curmat brusc in clipa in care regizorul a pus capat pauzei de masa, iar actorii s-au intors cuminti la treaburile lor.

author avatar
Alina Creanga
2.735 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger