AcasăNewsMezinul Gabrielei Firea, Zian, a fost botezat

Mezinul Gabrielei Firea, Zian, a fost botezat

La o luna si doua zile de cand a vazut lumina zilei, bebelusul Gabrielei Firea a fost crestinat, in cadrul unei slujbe la care au asistat rudele si apropiatii familiei sale, dar si nasul de cununie al cuplului, George Becali, cel care va deveni parintele spiritual al lui Zian.

Eleganta si zambitoare, senatoarea social-democrata a ajuns, duminica dupa-amiaza, impreuna cu sotul ei, edilul din Voluntari, Florentin Pandele, dar si cu micutul Zian Mihail la biserica din Pipera, unde a avut loc ceremonia.

„Este un moment de mare bucurie”, a declarat Firea, cu scurta vreme inainte de a intra in lacasul de cult in care a fost pregatita cristelnita in care a fost botezat baietelul. Cat priveste viitorul celui mic, mamica lui a marturisit ca si-ar dori ca Zian sa imbrace straiele preotesti. „Daca va dori si el. Si daca va avea har”, a adaugat Gabriela Firea.

Zian Mihail este al doilea copil al cuplului Firea-Pandele, cei doi mai avand un baiat, David Petru, in varsta de trei ani. Ambii soti au, totodata, si alti copii, din casnicii anterioare: senatoarea un baiat in varsta de 20 de ani, Tudor, iar edilul alti doi baieti: Andrei si Bogdan.

sursa foto: facebook.com/gabifirea

280 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger