AcasăRibery da in judecata CNN. Francezul cere daune de 1,5 milioane de...

Ribery da in judecata CNN. Francezul cere daune de 1,5 milioane de dolari

Fotbalistul gruparii germane Bayern Munchen da in judecata CNN. Superstarul francez acuza ca postul de televiziune american a asociat o fotografie, in care el aparea in timp ce efectua un tratament de crioterapie, cu drama unei femei din Las Vegas, care a murit dupa ce a stat aproape 10 ore  intr-o camera criogenica. Ribery sustine ca el urmeaza tratamente de crioterapie pentru cicatrizarea ranii de pe fata, pe care a suferit-o in copilarie, nicidecum ca tratament de infrumusetare. Ribery solicita daune in valoare de 1,5 milioane de dolari.

Danezii au creat biroul mobil. Costa 30.000 de euro

Pentru ca oamenii de afaceri sa se poate intalni cu partenerii lor oriunde si oricand, fara a mai pierde timp pretios, o firma daneza a lansat primul birou mobil din lume. Este vorba despre o incapere ingusta din lemn, construita pe sasiul unei remorci clasice, care poate fi atasata cu usurinta la un autovehicul. La interior exista o sumedenie de facilitati: posibilitatea prepararii unei cafele, conexiune la Internet 4G, un frigider si o soba electrica. Biroul mobil masoara 3 metri lungime, 2 metri latime, are o inaltime de 2,85 m si costa 30.000 de euro.

Turcia s-a mutat la ora de iarna cu doua saptamani intarziere

Turcia s-a mutat la ora de iarna abia pe 8 noiembrie, cu doua saptamani intarziere. Desi schimbarea orei era stabilita pentru data de 25 octombrie, la fel cum s-a petrecut in majoritatea statelor europene, guvernul de la Ankara a decis sa amane trecerea la ora de iarna cu 14 zile pentru a permite cetatenilor sa voteze, duminica, 1 noiembrie, pe lumina si cu partidul lui Recep Tayyip Erdoğan.

author avatar
Mihai Koblenko
257 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger