AcasăA impuscat un jackpot de 8,5 milioane de dolari, dar sefii cazinoului...

A impuscat un jackpot de 8,5 milioane de dolari, dar sefii cazinoului i-au dat doar 80 de dolari: „Ne scuzati, aparatul e defect!”

Veronica Castillo sustine ca va da in judecata stabilimentul, pentru inselatorie

O femeie din SUA, care pretinde ca a castigat la pacanele fabuloasa suma de 8,5 milioane de dolari, a ramas cu buza umflata dupa ce responsabilii cazinoului din Rochester, Washington au refuzat sa-i plateasca marele pot, invocand o defectiune a aparatului.

Veronica Castillo sustine ca va da in judecata stabilimentul, pentru inselatorie

Veronica Castillo, 42 de ani, tocmai pierduse 100 de dolari la „Jurassic Riches”, pe un terminal slot machine, in momentul in care – spune ea – a prins jackpot-ul in valoare totala de 8,5 milioane de dolari. Femeia a sarit in sus de bucurie, dupa care alergat ca o nebuna la caserie, solicitand sa i se dea banii. Dupa cateva minute de buimaceala generala, la fata locului si-a facut aparitia managerul stabilimentului, care i-a spus norocoasei ca s-a produs o mare si regretabila eroare: „Aparatul, scumpa doamna, va indica in realitate un castig de 80 de dolari, nu de 8,5 milioane! E o defectiune pe care o vom remedia imediat!”. Stupefiata, femeia n-a mai fost capabila sa articuleze nici macar un cuvant. Personalul cazinoului a luat-o deoparte, i-a eliberat o chitanta si i-a platit cei 80 de dolari. „Pentru mine e o mare inselaciune”, s-a plans doamna Castillo, care a anuntat ca va da cazinoul in judecata. Pentru ca scandalul a devenit public, compania a fost nevoita sa explice printr-un comunicat faptul ca terminalul la care juca Veronica Castillo ofera un jackpot maxim de 20.000 de dolari, ca atare un castig de 8,5 milioane de dolari ar fi fost imposibil. Lucky Eagle Casino regreta profund ca doamna Castillo a trait cu senzatia ca a castigat suma invocata si, in speranta ca nu i-a creat un disconfort prea mare, ii pune la dispozitie gratuit un apartament din hotel, plus posibilitatea de a juca gratis la orice aparat doreste.

author avatar
Mihai Koblenko
407 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger