Traim bizar intr-o spectaculoasa disfunctie logica. In verva asta aniversara a Senatului. In gesticulatia asta isterica din fiecare seara. In incalceala asta de idei. Faci doi pasi in spate si ramai cu o intrebare. Pe ce, naiba, se bat astia de fapt?
Emisiunile se schimba. Siglele dispar. Televiziunea evolueaza. Publicul se plictiseste. Moderatorii sunt altii. Bai, nene! Politicienii sunt tot aia. Anvergura lor e fluctuanta. Partidul. Doctrina. Figura. Coalitia. Freza. Toate sunt variabile. Faci doi pasi in spate, sa te dumiresti. Bai, sunt tot aia! Si nu asta e toata problema. Politicienii astia, de insira functiile si spatiul public, de cand ii stim, cu asta se ocupa. Te uiti un pic pe sistemul de salarizare. Si ramai buimac. De ce s-ar bate oamenii astia, pe viata si pe moarte. Ca intr-un final fericit sa traiasca, sa zicem, generic, din 2.000 de euro pe luna maximum?! Care-i miza? Care-i sensul? Sa ajungi congresman in America e o chestiune de glorie. De recunoastere. De statut. Nu de bani. Aia au facut ceva in viata. Te uiti la figurile astora din Parlament si numai glorie nu-ti inspira. Nu cumva e ca la chelneri? Le dam un salariu mic. Restul le lasa clientii? Bai, nu cumva ar trebui sa ne mire putin, cum naiba cei mai multi politicieni au sotii pe numele carora sunt averi intregi? Cum femeile astea de succes sunt toate maritate cu sarantocii cu nici 2.000 de euro pe luna? Politicienii au o problema de matematica de rezolvat. Si noi una de logica. Cat mai cascam gura la chelnerii astia? Domnule Iohannis, lasati, ca va fi bine!
