Mie imi place memoria. Mi se pare ca are rost. D-aia privesc nedumerit de cele mai multe ori spre duduia Mihaela Radulescu. Si felul ei de a fi.
La un moment dat trimite revoltata niste scrisori presei. N-o mai iau cu Elan pe care l-a facut praf. Apoi i-a cerut scuze. Dar cum citeam eu scrisorile ei catre natiune, imi ramane in minte un pasaj lamentativ. Ayan nu mai poate deschide televizorul fara sa dea peste tot felul de bizari. Ceva de genul asta. Si ma intalnesc cu ea. Si facem un interviu. Si ce credeti? O intreb despre Sorinel Pustiu. L-a avut invitat intr-o editie speciala. Si dupa ce mi-a ridicat in slavi echipa cu care lucreaza, o face praf in doua randuri. Ca e doar prezentatoare. Si nu l-a chemat ea. Aplauze. Mihaela Radulescu! Cativa ani mai incoace, o face praf pe Teo Trandafir. Ca a fost cea care a promovat manelistii. Si mi-am adus aminte de emisiunea ei cu Sorinel Pustiu. Sau cum il cheama. Si cum stateam eu asa, aud ca marti, la Maruta, doamna s-a simtit extraordinar de bine in emisiune cu Adrian Copilu Minune. Dupa ce sambata, s-a simtit bine intr-o alta emisiune cu Jean de la Craiova. Si cum stateam eu asa, imi mai aduc aminte ceva. Bai, fabuloasa treaba asta cu memoria! O recomand tuturor. Mi-am adus aminte de ce a declarat Stefan Banica la divortul de Mihaela Radulescu. In frenezia jurnalistilor de atunci, face un singur comentariu: ii recomand doamnei Mihaela Radulescu sa revina la numele de fata, Mihaela Tiganu. Si daca m-as fi oprit aici, as mai fi zis. Dar ce-mi mai vine in minte. Domne, extraordinara treaba asta cu memoria! Imi vine in minte Mircea Badea. Intrebat intr-o emisiune cand se lasa de televiziune. Si ce-i da prin cap sa zica: cand o sa-mi plateasca cineva sa ma mut la Monaco. Aplauze. Lasati, ca va fi bine!
