AcasăNewsDomnu' Dan presedinte. Magda Ciumac premier!

Domnu’ Dan presedinte. Magda Ciumac premier!

Iertati-ma! Dar trebuie sa intervin. Campania asta electorala are ceva din entuziasmul lui Adrian Cristea pus sa joace fotbal. Am tacut. Am zis sa-i las. Sa vedem cum se descurca. Le-am dat o sansa. Dar nu se mai poate.  Ori suntem presedinti, ori nu mai suntem!

Ma tot gandesc la Victor Ponta. Cineva trebuie sa-l opreasca din zambit. Ma uitam la el, la Gadea in emisiune. Parca era nepotelul care vrea sa se faca mare. Zambetul ala incremenit, l-am mai vazut doar la Iliescu. Nici cand vorbeste nu-l ajuta. Pare ca zice altceva decat gandeste. Trebuie facut ceva cu rasul asta. Iar povestirea cu el, mergand spre Sambata de Sus, de mana cu Daciana, vorbind despre sacrificiul lui Constantin Brancoveanu, cum facem sa nu mai apelam la ea? Imaginea cu ei doi, purtand acest dialog, e ca atunci cand Viorel Lis e “surprins” la femei. Sa fim seriosi. Dar nu chiar cat Klaus Iohannis. Nu stiu de ce se trage de el. Pare ca a pierdut un pariu si d-aia candideaza. Pus de Rares Bogdan sa povesteasca ceva amuzant din campanie electorala, ce credeti ca zice neamtul? Ca era in nu stiu ce sala si nu stiu cine vine sa ia cuvantul. Unii au sarit sa-l opreasca, el l-a lasat sa vorbeasca si a fost amuzant. Klaus Iohannis trebuie salvat. Ideea cu el omul faptelor, cand in afara de cele sase case, in spatiul public nu se mai vehiculeaza nicio fapta a lui, poate trebuie reevaluata. Cineva trebuie sa-i dea sansa sa nu se faca de ras.  E ca si cum Monica Macovei ar vorbi despre comunism. Ca Ponta pe stadion i-a adus aminte de Ceausescu. Si situatia asta cu el si Ponta, campania asta a lor de a nu intra in polemica, sa nu semene cu Basescu. Parca o vad pe Simona Gherghe, punandu-l la punct pe Leo de la Strehaia: “va rog sa vorbiti frumos, altfel inchid emisiunea!”. Imaginea asta cu ei doi, fara polemica, parca o vad pe doamna Elena Udrea impartind pantofi cu toc oamenilor afectati de inundatii. Ideea candidatilor care nu se contrazic e un fel de William Branza. Altfel, stiti cum e! Traiasca Partidul Poporului. Domnu’ Dan presedinte. Magda Ciumac premier. Si va fi bine!

 

author avatar
Radu Buzaianu
139 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger