AcasăScience fiction politicUniunea Europeană ne-a șparlit pădurile și acum ne bulește sobele de teracotă

Uniunea Europeană ne-a șparlit pădurile și acum ne bulește sobele de teracotă

Uniunea Europeană ne-a șparlit pădurile și acum ne bulește sobele de teracotă, ce, n-am eu dreptate? Austriecii ne-au șparlit de sute de ani pădurile din Bucovina, golanii politici din Suceava le-au cântat în strună, ăia, pedeliștii lui Băse! Dar în spatele austriecilor erau taman rușii cu Sovromurile lor de lemn și de petrol din Viena! Alea rămase din Al Doilea Război Mondial! Pricepești, musiu sau nu? Iar acum, pleazna secolului, românii sunt obligați să-și demoleze sobele de teracotă pen’ că noi poluăm atmosfera augustă a Uniunii Europene! Hai mă leși?!

Vrăjeala asta cu Încălzirea Globală, cu automobilele electrice, cu aviarele lu’ pește prăjit sunt pentru prostani, nu pentru niște filozofi deștepți așa cum suntem noi. Uniunea Europeană ne bagă-n aviară dar ne vinde produsele ei păsărești. Păi nu ți-e clar nenicule? Proști suntem, cu ghiotura. Cozile noastre de topor fac sluj la occidentali așa cum prostanii de români de pe la 1700 s-au făcut preș la fanarioți mai bine de o sută de ani. Fără să se răzvrătească, fără să le dea la moacă. Slugi, ce altceva frate?! Uite-așa strigă Terente Venusianul, băi, mă iau eu de el, băi filozof extraterestru care ești, taci că vine polițaiul de cartier și ne bagă la gherlă! În Piața Chibrit, noi, poporanii, am organizat un Congres al filozofilor de pe toate meridianele de am eclipsat-o pe Firea, să mor eu dacă mint. Dar ce credeați? Că numai extratereștrii se pricep la filozoficale!

Și noi ne pricepem, noi poporanii care ardem gazul la bodegă, acolo, în colț, cum vii dinspre dorobanți. Păi avem subiect serioase la congresul nostru! Virtualitatea dă lovituri serioase economiei încă studiate în academii prăfuite alături de profesori desueţi, surzi la zgomotul războaielor. Economia războiului e în floare aşa cum sunt şi trandafirii fie ei roşii, albaştri sau galbeni. Ocultarea actelor războinice e cuvântul de ordine iar cine e optimist poate să se ducă liniştit la culcare pentru că vechile ideologii şi teorii economice sunt deja la muzeul naţiunilor aflate în colaps. Resursele şi nu religiozitatea vor patrona suflul războinicului. Înghiţite cu rapiditate, economiile Răsăritului îşi dau obştescul sfârşit în timp ce modelul economic occidental se apropie de glorioasa estincţie. Economia virtuală se arată victorioasă dar războaiele şi complexităţile locale vor controla avântul sau declinul economic. Monitoarele vor deveni bun de folosinţă comun iar vulgarizarea virtualului nu va duce la măreţia democraţiei şi înflorirea ei ci la sfârşitul implacabil.

Desueţi acei gânditori care visează la votantul computerizat într-o lume în care eşti virusat prin e-mail sau cumpărat pe nimic. Mase întregi se vor descoperi în sclavie printr-un simplu click. Marxismul, liberalismul şi autoritarismul vor sucomba în faţa noii economii, fiind o economie a războiului, căci războiul e suculent şi profitabil. Organizaţiile antirăzboinice vor înflori fiind şi ele supuse profitului. Serviciile secrete vor aştepta desecretizarea iminentă prin acte economice iar trocul virtual se va înscăuna ca şi rege. Trocul va fi Împăratul Lumii şi Anticristul în acelaşi timp. Distrugerea familiei prin monosexualism şi spectacol decadent al vulvei larg mediatizate nu face decât să distrugă bugetul cuplului tradiţional spre afluirea noii economii. Statele vor fi pulverizate de individualism şi comportament antimonopolist in timp ce marile corporaţii se vor înghiţi până când vor ajunge la gradul zero al entropiei în timp ce puţinătatea resurselor vor produce noi războaie. Dar nu războaiele în sine sunt subtilul înţeles al economiei viitoare ci stările războinice.

Minorităţile, prea slabe din punct de vedere economic pentru a duce războaie de durată dar pline de vioiciune în plan spiritual şi solidar, vor fi o piaţă sigură pentru artefactul de război şi vor induce în zonele limitrofe economii de război. India militarizată va duce la declinul economic al Chinei în timp ce Rusia va încerca să-şi controleze periferiile prin act comercial de război nu prin războiul însuşi. Trocul virtual va fi împărat şi anticrist într-o lume în care subtilul război meteorologic ar putea avea sorţi de izbândă în timp ce teoria etatistă sau liberalismul economic vor rămâne fără suport. Statul va sfârşi în desuetudine, structurile sale de putere fiind virusate şi necrozate de grupuri rivale, de şantaj şi corupţie iar liberalismul economic va fi ucis de economia morţii, de un spirit religios haotic care va reclama nu libertatea economică ci libertatea extincţiei economice. Lipsirea de sens şi mişcarea imaginară a pieţelor de desfacere vor afecta orice prognoză economică, instrumentarea haosului fiind necesară pentru a se găsi o nouă ordine economică. Mişcările antiglobaliste nu sunt decât o reflecţie a actului autoritar global, un adjuvant care produce fapte economice profitabile de la suplimentarea fondurilor pentru industria de apărare până la actele de corupţie în consiliile municipale ale oraşelor care au fost rase de bătăliile globalităţii. Forţele economice vor sfârşi şi ele în plictis sau în mirajul jocului virtual, cyber-muncitorii fiind doar o iluzie optică.

Acţionariatele vor pierde din ce în ce mai mult din putere, hazardul virtual substituindu-se aşa-zisei hotărâri sau adunări a acţionarilor. Pieţele cu geometrie variabilă sunt domeniile viitorului aşa cum câmpurile petroliere vor intra sub influenţa Chinei sau Rusiei sau Orientului sau Statelor Unite sau a unor confederaţii şi înţelegeri internaţionale. Economia cu geometrie variabilă va fi cheia de boltă aşa cum trocul electronic va deveni fundamentala într-o lume care, dacă nu-şi va atribui o misiune atotcuprinzătoare, chiar iluzorie, va sucomba în zeci şi sute de stări războinice cu profit substanţial pe termen scurt. Economiile războinice vor sfâşia statele, armatele, astăzi deconstruite, revenind în forţă la putere. Complexităţile, guvernate de minţi strălucitoare sau năucite, vor folosi elanul războinic minoritar în dauna metropolei care, din punct de vedere economic, va fi susţinută de periferii. Războiul economic se va duce între periferii fie că vor fi ele asiatice, europene sau mexicane.

Metropola se va sfârşi în confruntări ideologice în timp ce trocul virtual o va distruge corupându-i armata de funcţionari şi virtualizând utopiile economice care au guvernat lumea în dauna ei, prin lagăr şi apocalipsă, prin propagandă şi lipsire de artefact sau prin preaplinul artefactului ca sens ultim al existenţei. Masele largi vor fi seduse şi se vor arunca orbeşte în vâltoarea consumului deconstruind artefactul şi lipsindu-l astfel de sens. Măi, ați înțeles sau trebuie să repet?!?

author avatar
Ovidiu Bufnilă Editorialist
My name is Ovidiu Bufnilă. It's a name like any other name. Neither more important nor less important.
851 afisari

2 COMENTARII

  1. Imi amintesc cum urlau unii in masini care goneau pe strazi dupa asa zisa revolutie din anii ’90: „Vrem o tara ca afara!” Din nefericire, tara condusa de slugi, a intrat pe mana fostilor colonizatori occidentali, care fac ce stiu ei mai bine, supunerea popoarelor mai slabe si jefuirea tarilor lor de tot ce se poate jefui. Culmea este ca poporul Roman pleaca capul si se supune aberatiilor naucitoare ale colonialismului de la Bruxelles.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger