Scrisoare deschisă către românii de pretutindeni, în vremuri de război

Scriu scrisoarea asta pentru că s-a stârnit zilele acestea vrajba, nebunia, ura, risipa, bănuiala înjurătura și arțagul între românii de pretutindeni, aici, de aiurea. Adevărata Misiune a Omului Politic Responsabil și Drept este să țină Poporul Român laolaltă, ca o singură Inimă.

Să nu smintească poporul în vreun fel sau altul și să-l iubească cu adevărat. Și să ne gândim acum că Bunul Român e pretutindeni prin lume, aici și aiurea. Bunul Român e românul acela, nu blajin de prost, istoriceşte vorbind, ci românul care, iubindu-şi România pur şi simplu, fără surle şi tobe, îşi dăruieşte viaţa celorlalţi români care fie merită dăruirea asta, fie nu merită dăruirea asta, poți să știi?

Bunul Român e pretutindeni prin lume, în orașe și sate, în insule, pe alte continente, pe malul mării, prin forumuri, prin bloguri, prin rețelele de socializare, pe front, prin cartiere, pe la partide, în fabrici, la bancă, pe scara blocului, în excursie, la bibliotecă, la primărie, la casa de sănătate, în război, pe dealuri când vin inundaţiile, prin străinătăţuri, prin peşteri şi cafenele, prin malluri, prin parlament, prin guverne, prin gări, prin poezii şi romane şi filme, prin cântecele noastre de beție, prin văi şi vâlcele, la grătar, la cozi, la carnaval, la bal ori la spital, la cântări stradale, la înmormântări, botezuri și nunți, îl găsești tocmai atunci când ai nevoie de o mână de ajutor.

E plină lumea de astfel de buni români. Trebuie doar să ai norocul să dai peste ei. Sunt români şi români aşa cum sunt ruşi şi ruşi, portughezi şi portughezi, evrei şi evrei și așa mai departe. Dar toți sunt o Inimă, nu altfel. Nu-s românii mai prejos sau mai presus decât ruşii, evreii, irakienii, cecenii, chinezii, brazilienii, americanii, englezii, ungurii, italienii, egiptenii, africanii, indienii și așa mai departe. A fi Bun Român astăzi înseamnă înainte de toate să nu-ţi baţi joc de alţi români.

Dacă vine un român să-l ajuţi, să nu-l amâni, să nu-l duci cu vorba, să nu-l iei la mişto. Dacă poţi să-l ajuţi, să-l ajuţi. Dacă nu, să dai un telefon, să pui o vorbă bună, să răspunzi la telefon celui care ţi-a cerut ajutorul nu să-l sictireşti, să-l iei la mişto, să-l iei în zeflemea.

Vremurile sunt grele, mulţi români au nevoie de ajutor. Cum n-avem înainte-mergători providenţiali care să ne scoată din rahat printr-un Miracol, trebuie să ne ajutăm singuri, noi toți românii, împreună ca o singură Inimă. România se împarte astăzi între bogaţi şi săraci, între avuţi şi nevoiaşi, între ăia care au cu ce şi ăia care nu mai au cu ce. Aşa-s vremurile, asta e Istoria, nu e nimic nou sub soare. Bun Român e acela care nu înfulecă durându-l în cur de nevoiaşi şi care pune umărul să se miște treburile în țara asta fără să ceară post înalt, decorații, măriri de toate felurile, osanale pupincuristice, cumva, cu adevărat.

Bun Român e acela care nu fitilează guverne la nesfârşit şi care bagă viteză bani pe card în campaniile electorale chipurile să nu moară pensionarii de foame. Bun Român e acela care ştie cu adevărat ce fel de Popor sunt românii ăştia iubiţi, haioși, derbedei, inteligenți, creativi, leneși, coțcari, sictiriți, angelice, talentați, cumplit de talentați, un Popor Paradoxal. Bun Român e acel român care ştie să-şi ţină capul pe umeri când îl iau la buleală geostrategică nasoală unii sau alții că așa e Istoria.

Bun Român e acela care înţelege rostul românilor cel adevărat, că suntem și noi oameni, că nu suntem viteji vitejilor dar dacă e să ne luptăm, ne luptăm pe viață și pe moarte, că ne place un şpriţ, o bere şi-un mic, că suntem lăudăroşi nevoie mare, că ne-am lua de piept cu unii și cu alții dar ştim că n-am putea să ţinem război nasol că ne halesc ăia cu pene cu tot sau, cine știe, poate îi facem noi harcea-parcea, că le-am da cu tifla unor dacă am putea da nu ne mai transmit ăia nimic prin satelit şi nu mai putem căsca gura la sclipiciul lor, că ne-am lua de piept cu ceilalți să le arătăm noi ce deştepţi suntem, da’ ne taie ăia de la porţie şi rămân ministerele fără posturi şi nu mai au unde lucra pe ruptelea verişorii, cumnaţii, finii, cumetrii noştri dragii de ei.

Poate că rostul Bunului Român, ăla adevărat, e să înţeleagă cu adevărat ce fel de român e el însuşi şi dacă poate aşa, din bunătatea lui, să dea un pic şi la alţi români, fie că merită, fie că nu merită. Poate că rostul Bunului Român e să-şi vadă de viaţa lui având inima deschisă și pentru alți români dar și să înțeleagă noul rost al acestei lumi nebune și să fie deștept să nu se ducă la fund, să se îmbogăţească şi el, de ce nu, și, din când în când să facă un bine, să-l ia în seamă Dumnezeu. Poate că rostul Bunului Român e să fie sau să nu fie naiv şi frumos şi melancolic şi băiat de treabă şi bun, tare bun la suflet, să nu zică alte popoare că n-avem şi noi simţire, adică acest bun român să fie scos la expoziţii şi târguri internaţionale, la concursuri, la conferințe și întâlniri, să fie scos la larg cu adevărat, într-o revărsare de talente nemaivăzută, să vadă lumea largă că noi avem încă poeţi, naivi, romantici, evlavioşi, bunii noştri la suflet, femeile noastre frumoase și inimoase, îngerii noștri dragi, copii noștri zburdalnici și ghiduși, savanți, sportivi, filozofi, ingineri, medici și așa mai departe. Poate că rostul Bunului Român e doar să-l slujească de-adevăratelea pe Dumnezeu, nu să fure de la Biserică, de la enoriaşi, de la stat, de la vecini sau cine mai ştie?

Sau, şi mai şi, poate că rostul Bunului Român e să-l găzduiască din când în când pe Dumnezeu în trupul lui şi, atunci când îl întâlneşti pe Bunul Român, care te ajută cu adevărat fără să-ți ceară nimic în schimb și care suferă cu adevărat pentru Poporul lui, și care luptă pentru țara lui, să ştii aşa, în secret, că de fapt e tocmai Dumnezeu Cel care te ajută la greu. E şi ăsta un Rol, e o Misiune, e un Rost, e Credință. Tocmai de aceea, să ucizi un alt român pentru că nu ești de acord cu zicerile lui, cu ideile lui, tocmai de aceea să batjocorești Femeia, să batjocorești Copilul, să batjocorești Bărbatul, tocmai de aceea să trădezi, oricare ar fi trădarea, se răsfrânge în Istorie în Inima Poporului Român atunci când nu te aștepți mai puțin.

Nimeni dar nimeni nu poate să vândă Inima Poporului Român la talciocul iluziilor deșarte indiferent unde s-ar afla talciocul, la Est, la Vest, La Sud, la Nord. Căci cel care o va face în sminteală și rea-pornire, va plăti înmiit atunci când se așteaptă mai puțin.