AcasăScience fiction politicRomânia e din nou la răscruce de vânturi

România e din nou la răscruce de vânturi

Sala Palatului geme de lume, filo-americani, filo-chinezi, filo-ruși, filo-franțuji, filo-engliteri, filo-marțieni, mă rog, toată fauna galactică românească, să mori de râs și alta nu! Provocările dure si extrem de dinamice din Waved Age reclamă un nou tip de Lider Politic. De când cutreier prin oceanul virtual am învățat câte ceva despre Noua Generație Vălurită care s-a născut cu tableta în scutece.

Acești oameni teribili nu mai pot fi conduși cu metodele învechite staliniste sau după mituri răsuflate gen New Deal sau Miracolul Japonez. Poate că dintre forumiștii tuturor arhipelagurilor digitale se vor ridica și trebuie să se ridice noi lideri politici. Sunt convins că tigrii digitali au alte norme politice, au alte idei despre ideologie, au o altfel de experiență și o altfel de COMUNICARE cu această nouă lume navigatoare și ferventă, nu știu dacă poți înțelege. Așa, și, vru să știe informatorul de la Serviciile Speciale Interne travestit în chelneriță, oho, ce chelneriță. Ai cont pe Facebook, întrebă cel mai vestit scriitor de Science Fiction din Răsăritul Europei, fondatorul Partidului Digital Nonliniar, cum a scris și la gazetă și a zis și la Pro TV, pe bune dacă vă mint, exact în anul 2006. Am, sigur că am, domnule scriitor de SF. Dar spune-mi, golanii ăștia de hekări chiar au habar de politică de se încumetă să-și facă partid influențați de ideile matale?!

Oooo, targetul e complex, se înțelege. Una peste alta, vreau să identific niște potențiali lideri politici pentru perioada de după 3010. Exact în 3010, generalul Axinte de la SSI îi telefonă lui Anatoli Vasilievici de la Спецслужба России și îi spuse să nu-și facă probleme că PDN s-a autodizolvat. L-am autodizolvat, ha, ha, ha! Dar să vezi tu ce comedie la Sala Palatului! Multă lume la Sala Palatului. Lume cu ștaif. Noi, ăștia din Piața Chibrit, stăm pe dinafară, niște jandarmi ne iau la rost, băi poporane, marș de-aici. Marș de-aici? Băi, jandar, te dăm băi pe Facebook, te filmăm cu drona, te uplodăm pe Youtube, așa să știi, jandar. Niște ONG-iști și niște mitingiști ridică steaguri, fac garagațe pro-democratice pe o pajiște, la vreo doi metri depărtare. Niște pro-ruși se iau la caterincă, frate, cu niște pro-americani. Dan Puric se ia la harță cu H.R. Patapievici, care cu tradiționalismul și ortodoxismul, care cu globalismul, după caz, nenicule. Gore de la Arsenal se bagă mai în față, zice că l-au scos pe Dragnea de la bulău, sau poate era Iohannis la bulău, să vină și el să-i vază pe Olavo de Carvalho & Aleksandr Dughin. Cică vine și Băse. O să vină și Iliescu, Constantinescu a sosit deja, Iohannis e de negăsit.

Pesediști, gârlă, șuvoi de peneliști, useriștii, toți în păr, auriști sadea, să afle ce-i cu neo-liberalismul și cu Euroasia. Trece o cometă, trece un OZN, lasă-i, frate pe extratereștri, că avem chestiuni arzătoare la ordinea zilei. Madam Calomfirescu vrea să ne tempereze, adică să ne ia temperatura, uite ce febră aveți, asta-i febra de sâmbătă seara, răcnește Temistocle care a sosit cu bicicleta electrică taman de pe Calea Victoriei. Regele Carol apare de după colț, vine și regele Spaniei, vin mai mulți, Camus, Mata Hari, Eminem, Trump și Putin, Merkel și Macron, Dalida, Cioran, Noica și Marghiloman, Maiorescu, Georgescu, Lasconi, Simion, Manolescu. Sala Palatului mustește de popor cu ștaif, gem difuzoarele, trec elicoptere și un dirijabil trimis de Kaizer, curios și el să afle care-i treaba. Aleksandr Dughin coboară dintr-un tanc sovietic, cu tancul a venit tocmai de la Moscova, nu știu care strigă nu știu ce, poc, poc, îl pocnește un jandar, asta e, trebuie să menținem ordinea mondială, asta de acum, bună rea, cum o fi.

Olavo de Carvalho, brazilianul antiglobalist vine cu o avionetă trimisă de un portavion american care stă cu reflectoarele pe Siria. Aleksandr Dughin ne zice, așa de la obraz, băi valahilor, Euroasia e mama voastră, noi râdem de ne prăpădim și stăm cu ochii pe unguri să nu care cumva să ne șparlească Transilvania taman acum când moșu’ Trump îl linge-n cur pe Vladimit Putin. Olavo de Carvalho vrea să știe când începe controversa epocală între ruși și americani, Sala Palatului stă să explodeze de atâta lume câtă s-a adunat, ceva de speriat. Și uităm cu toții, globaliști și anti-globaliști că în mijlocul galaxiei a fost descoperită o gaură neagră care, uite, o să ne înfulece într-o mie de ani, indiferentă zău, la malversațiunile noastre politicianiste ridicole și penibile.

author avatar
Ovidiu Bufnilă Editorialist
My name is Ovidiu Bufnilă. It's a name like any other name. Neither more important nor less important.
3.155 afisari

4 COMENTARII

  1. Astora cu neuronii prajiti de telefoane si altele asemenea LE TREBUIE CITE O SAPTAMINA DE FRONT, SA LE SUIERE PLUMBII PE LA URECHILE IN CARE AU CASTILE.
    Apoi, dupa ce vor dezerta, le trbuie curtea martiala si pedepsele aferente.
    Dupa care se vor domoli ….

  2. vanrurile sunt ale naturii deci ale lui Dumnezeu ,rai sunt doar acei umanoizi ce cred ca le stapanesc!!

  3. Da’ pe proeuropeni dece nu-i mentionasi,ce nu poti sa-i vezi si sa-i bagi in seama si pe ei ? Ca si ei fusera in sala ,nu-i vazusi ? Ai ceva cu ei,esti gasca lu’ Georgescu-Simion ? Ei sunt trecutul,prezentul si viitorul Tarii.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger